M-am săturat de atâta jQuery vs X!

M-am săturat de atâta jQuery vs X!

Serios, apare câte un articol la una-două săptămâni despre cum jQuery este mort, React/Vue/etc sunt viitorul sau despre cum poți începe a folosi React într-o pauză de cafea. Ceea ce nu e neapărat fals (sau adevărat!) dar este iritant și, pentru mulți, este sursă de confuzie.

Learning Curve

jQuery, pe de o parte, are un „limbaj” simplu, având un learning curve foarte lejer și accesibil inclusiv începătorilor. Pentru a începe să-l folosești este suficient să înțelegi bazele oricărui limbaj. Dacă înțelegi cum funcționează un loop și o condiție poți face chestii destul de avansate.

React/Vue/etc, pe de altă parte, au un learning curve foarte abrupt, trebuie să instalezi NodeJS local (dacă ești pe Mac sau pe Linux trebuie să te lupți și cu NVM), să înțelegi cum funcționează NPM, să instalezi zeci sau sute de MB de node_modules șamd. 

Dacă în cazul jQuery poți începe treaba în cinci minute (sau mai puțin), în cazul „concurenței” ai nevoie de câteva ore doar pentru a înțelege ecosistemul!

Scope

Treaba asta este atât de trecută cu vedere încât mi se pare aproape haios. Serios, jQuery este o bibliotecăde uz general. Celelalte sunt framework-uri. Este ca și cum ai compara un ciocan cu o bormașină. Sigur, unele lucruri se pot face orice ai folosi, dar dacă stai puțin să analizezi câte workarounds sunt necesare, o să-ți dai seama de absurditate…

Regulile sunt simple: faci un site? jQuery este ce cauți. Faci o aplicatie? Vezi ce poate React/Vue/etc.


Eu sunt sceptic în direcția asta. Voi folosi React pentru că n-am încotro – blocurile Gutenberg nu se pot face altfel (nu eficient, cel puțin) – dar nu cred că voi începe prea curând să fac un site folosind un framework.

Este ridicol.

3 Comentarii

Robert a scris

Nu te contrazic, au scopuri diferite, dar eu vad asa treaba in ultima vreme:
Daca nu ai nevoie de vue/react/angular si crezi ca ai nevoie de jquery, sigur ai nevoie si de ultima?
Si poti sa folosesti vue si fara npm, o importi ca pe jQuery si apoi iti iese cod mai concis.

Ionuț Staicu a scris

@Robert: Ah, stai, poate că s-a înțeles greșit, nu zic că ai nevoie de jQuery ci doar dacă trebuie să alegi între jQuery vs X, s-ar putea ca primul să fie mai potrivit.

Realist vorbind, sunt șanse destul de mari să îți rezolvi problemele cu 1-2kb de JS chior. Browserele sunt destul de mature să aibă un API compatibil iar „treaba grea” constă în:

1. manipulări DOM (append/prepend/remove)
2. events
3. cam atât :D

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter