Nu știu dacă a observat cineva, dar producătorii de console au început să lanseze câte o variantă clasică a consolelor lor, astfel încât toți au câte ceva: Nintendo, Atari, SNK/NeoGeo, Sega a scos ceva iar ieri aflu că… și Sony pregătește… PlayStation Classic. Știu, original nume…
Acum, sunt niște probleme: cui se adresează aceste console? Gamerilor înrăiți din generația „nouă” (să zicem max 25 ani)? Sau nostalgicilor și/sau pasionaților?
Mergem puțin mai departe: nostalgicii și/sau pasionații bălesc după consolă sau după jocuri? Pentru că, dacă îi dăm la o parte pe ăia care vor musai hardware-ul original, rămânem la ăia care s-au descurcat cum au putut. Ba cu un Launchbox, ba cu un RetroPi, ba cu niște manete…
Mie unul îmi vine destul de peste mână să cumpăr o consolă cu 20 de jocuri și atât. Nu pot adăuga alte jocuri, nu le pot schimba, nu nimic (mă rog… nu oficial). Cel mai probabil, o achiziție de genul ăsta va ajunge ori pe un raft ori pe un dulap după câteva săptămâni de hype (cam cum s-a întâmplat și cu manetele mele; nu m-am mai atins de ele de cel puțin o lună…).
Acestea fiind spuse, de ce aș cumpăra (încă) o consolă clasică?
