Am învățat să fac sirop!

De fiecare dată când încercam să fac cozonacii, aveam emoții foarte mari la ultimul pas: cum fac siropul?! Și de fiecare dată sfârșeam ori cu o zeamă în care se simțeau cristale de zahăr, ori cu ceva cleios (în cel mai bun caz) sau o bucată de zahăr ars și lipit de cratiță (de cele mai multe ori). Oricum ar fi fost, rezultatul era inutilizabil.

Ei bine, am luat-o foarte metodic și am făcut următoarele observații:

1. 1:2 este un raport OK: 100g apă, 200g zahăr.
2. Contează flacăra. Dacă pui la foc mare, ai șanse mari să arzi zahărul. Dacă pui la foc prea mic, îmbătrânești până clocotește.
3. O cratiță deschisă la culoare este de preferat din simplul motiv că… vezi mai bine dacă se rumeneștet zahărul (moment în care oricum e cam târziu pentru sirop; poate doar să faci caramel)
4. Odată ce începe să fiarbă, nu ar trebui să amesteci. Din câte am observat, temperatura scăzută a lingurii nu se împacă foarte bine cu temperatura ridicată a zahărului, cristalizându-l.
   • Cu toate astea, poți verifica dacă zahărul s-a topit cu o scobitoare: amesteci ușoooooor și poți simți dacă se simte zahăr pe fundul cratiței. Dacă se simte, mai fierbi. Dacă nu, ești gata.
5. O cratiță suficient de mică încât zahărul să nu se împrăștie prea mult. Majoritatea încercărilor mele au fost făcute într-o cratiță în care zahărul era întins într-un strat extrem de subțire; apa se evapora instant, zahărul se ardea în câteva minute.
6. Stai tot timpul lângă foc; durează destul de puțin să treci de la sirop la zahăr ars (10-20 secunde) și nu prea vrei asta…

În altă ordine de idei, mi-am luat zilele trecute glicemia și sunt în grafic. Aveam 105 mg/dl, în condițiile în care halisem vreo patru baclavale și 2-3 bucăți de ciocolată cu câteva ore înainte.