Discuția asta o tot văd/aud în locurile în care ajung. Atât online cât și offline. Pe scurt, copilul nu mănâncă ce ar vrea părinții să mănânce: fructe, legume, mâncare gătită etc.
Dacă nu mănâncă ceva extrem de specific (e.g. brocoli, dovlecei, carne fiartă) este o chestie de gust, deci nu este neapărat o problemă.
Dar dacă nu mănâncă un întreg sortiment de ceva… este o problemă. De exemplu: nu mănâncă fructe proaspete. Sau legume. Sau mâncare gătită. Sau mai știu eu ce minuni.
Rezolvarea în cazul ăsta este foarte simplă și pleacă de la o premisă simplă: copilul te vede pe tine că mănânci ce vrei să-i dai? Dacă nu, nu crezi că ești ipocrit/ă? (cam toată educația cred că se face pe principiul monkey see, monkey do)
Presupunând că nu ești ipocrit/ă, îți zic rezolvarea cu o pildă ce mi se pare foarte mișto:
There’s a story about two dog owners who met in the park one day and each commented on what a beautiful dog the other had. Questions arose on what they fed their dogs. Dog owner No. 1 said he only fed his dog the best dog food that money could buy. The other owner said he fed his dog „turnip greens.” Dog owner No. 1 became astonished and made the comment, „Well, he’s certainly a beautiful dog, but my dog just wouldn’t eat turnip greens.” Dog owner No. 2 then responded, „Mine wouldn’t either for nearly two weeks.”
sursa
Eh, cam la fel e și la copii: poate că nu va mânca ciorbă la următoarea masă. Poate nu va mânca nici la a doua masă. Dar după ce sare trei-patru mese, s-ar putea să evalueze un pic întreaga situație. Oricât de mic ar fi.
„Da’ cum sa nu ii dai copilului sa manance?!?”. Eh, uite-asa! Fix asa a invatat fiica-mea ca, atunci cand se pune masa, mananca. Plus ca mananca acum si scanduri cand ii e foame. Stai linistit, avem grija sa nu i se aplece de la aschii
Aveam o colegă cu o fiică foarte mofturoasă: nu mănâncă aia, nici d-aia, nici ailaltă, era mai simplu și scurt să zici ce mănâncă. Și mă trezesc recomandând aceeași chestie. Mă-sa: „am încercat când era mai mică, și n-a mâncat. Până la urmă am ajuns la Urgență cu ea că ajunsese anemică”.
@Ady: Du-te mă, că e vrăjeală. Cât a ținut-o nemâncată? O lună?
Chiar dacă ar fi pe bune, cărui copil îi place să ajungă la spital și să îi facă ceva intravenos?
@Ionuț Staicu: habar n-am. Așa mi-a zis tipa. Poate nu total nemâncat, dar or fi încercat oamenii mai mult decât media.
În plus, ca să știe că nu-i plac perfuziile intra-venos un copil trebuie să le fi experimentat anterior situația și să poată face conexiuni logice „dacă fac/nu fac asta pe o perioadă x, ajung la injecții”. Ceea mă îndoiesc că un copil de 3-4-5 ani poate face asa, din capul lui.
@Ady: Subsetimezi copiii. Frica este primul instinct dezvoltat la animale. Orice facem în viață este guvernat de frică.