Merită să mă apuc de programare?

Merită să mă apuc de programare?

Am auzit și am citit această întrebare de N ori, de fiecare dată având cam același răspuns:

NU MERITĂ!

Hai să-ți spun și de ce:

În primul rând trebuie să-ți placă. Ca în orice domeniu, unde există pasiune, va fi și excelență. Fără pasiune nu vei depăși pragul de mediocru.

În al doilea rând, dacă pornești cu gândul „hai să mă apuc de asta că am auzit că se câștigă”, o să faci un mare poo poo. Pentru că pasiunea de a face bani nu va ține locul pasiunii pentru programare. În cel mai bun caz vei ajunge să faci bani din asta dar mai devreme sau mai târziu vei renunța.

În al treilea rând, lipsa pasiunii va conduce la întrebări stupide pe forumuri, pentru că ești prea plictisit/neinteresat să găsești rezolvări la propriile probleme.

Cât câștig din web development?

Suficient. De obicei, cine lucrează în domeniu știe despre ce sume este vorba. Pentru „outsideri” sumele pot părea de cele mai multe ori prea mari (Cum? 2000€ un shop online? Cum să dau atâția bani, doar stai în fața calculatorului, nu dai cu sapa!). În plus, cei ce sunt atrași de mirajul banilor uită un amănunt important: în momentul când vor ajunge la un nivel de cunoștiințe acceptabil, preturile pot fi diferite de cele de acum. De ce? Citește mai departe!

în urmă cu vreo 8 ani, când am avut prima dată contact cu HTML, nici nu știam că se pot face bani din asta. Habar n-aveam că se poate trăi din web development! Un an mai târziu, când deja învățasem ceva HTML și cunoșteam oameni ce lucrau în domeniu (îi cunoșteam doar virtual) și îmi spuneau că într-o lună câștigă 3-400USD mi se părea WOW . O sumă exorbitantă la momentul respectiv. Dar nu și acum. La fel, dacă ție, ca începător, îți spune cineva că încasează 3000€/site, ochii vor începe să-ți sclipească, fără să iei în calcul posibilitatea că peste cinci ani, dacă vei avea capacitatea de a învăța atât, este posibil să nu se mai câștige tot atât. Poate mai mult, poate mai putin. Cine știe?

Să mă apuc să învăț?

  • Îți place să ieși în fiecare seară în cluburi și să pierzi nopțile pe acolo?
  • Dormi mai mult de șase-șapte ore/zi?
  • Preferi să vezi un film în loc să citești o carte?
  • Îți place să iei totul de-a gata?
  • Detești să citești mult, mai ales pe monitor?
  • Te enervezi ușor și îți trece greu?

Dacă ai răspuns afirmativ la cel puțin o întrebare, NU te apuca. Serios, nu este pentru tine. Deoarece programarea (și tot ce ține de IT în general) înseamnă multe nopți nedormite, mii de pagini citite și mult, MULT calm. Dacă nu le ai pe astea, mă îndoiesc profund că vei reuși în acest domeniu…

„Succesuri” maxime!

54 de Comentarii

Bughy a scris

Nu, nu se merita, luati … toti cocalarii care intre un counter si un dota deschideti dreamweaveru’ si bagati ultima melodie a lu’ guta in „portalul” vostru de pe .go.ro. Asta nu e programare, nu e web dev.

Programare web inseamna 20% invatat limbaj, 80% munca, cercetare si fantezie.

Ovidiu Boc a scris

Adevarat… foarte adevarat :) Imi place formularea „… sa ma apuc …”. Nu stiu de ce dar induce intr-un fel o stare de obligativitate care e fix la polul opus fata de acea pasiune despre care vorbea si Ionut. Fara sa intru prea mult in detalii… as mai completa lista de „cerinte” obligatorii cu foarte multa determinare si o doza de nebunie.

Imi place ca toti cei care nu sunt in domeniu, sunt de foarte putin timp sau isi doresc sa „se apuce”… invidiaza mai mult sau mai putin voalat oamenii care au cativa ani buni de vechime si experienta in spate… Imi place sa vad cum tot entuziasmul lor se transforma in (foarte multe) semne de intrebare in momentul in care incepi sa le povestesti cam ce implica obtinerea unui astfel de statut / nivel.

In the end… sunt joburi pe care le poate face oricine, joburi pe care le poti face daca te straduiesti putin (urmezi un liceu, o facultate, faci un training, etc.) si sunt joburi pentru care esti „facut” sau nu.

Cheers !

add a scris

treaba sta in felul urmator:

oricat ti-ar placea, oricat ai munci, oricat etc, n-o sa te imbogatesti din asta. CLAR!, daca vrei sa dai lovitura (tunul) n-are rost sa te apuci de asta. Degeaba te uiti la SIVECO & stuff, aia au ajuns greu sa dea tunuri si au ditamai masinaria de uns asa ca nu chiar le ramane sa-si faca vile peste noapte, deci nici macar aia…

Daca ai fi fost destept invessteai acu 10, 5 ani in imobiliare si te imbogateai, acum nu stiu ce sfaturi sa-ti dau, apuca-te de goblenuri, poate revine moda si te faci miliardar.

Unii se multumesc ca fac la servici ceea ce le place si banii sunt pe planul 2. Loosers…

mr.x a scris

Demoralizator de dezamagitor postul asta!! Dar de ce esti rau, hai sa fie ca la examenul auto, 22 din 24 ( 4-5din 6 in cazul asta ). Cu :
„# Îți place să ieși în fiecare seară în cluburi și să pierzi nopțile pe acolo?
Preferi să vezi un film în loc să citești o carte?
# Îți place să iei totul de-a gata?
# Detești să citești mult, mai ales pe monitor?”
sunt de acord.
Dar ce ai frate cu dormitul? Nu stii ca un somn indestulator aduce concentrare maxima in timpul zilei si sanatate corpului?
Sau ce ai cu nervii? Eu cand ma enervez, imi activez optiunea BrainTurbo. Adica fire-ai tu a dracu’ de html,css,php,javascrip,etc…., adica nu pot eu sa te asimilez?? Da? Eiiiiiii!! Nervii sunt combustibilul care imi anima creierul atrofiat de repetitie si munca, pilula contraceptiva cand raman insarcinat cu o sarcina grea( figurativ vb ) , sutul in fund care ma propulseaza pe culmi nebanuite!!!!
PS Pe bune?? Tu chiar castigi 3000 de coco din asta? Respectele mele!

Staicu Ionuț Bogdan a scris

Demoralizator de dezamagitor postul asta!! Dar de ce esti rau, hai sa fie ca la examenul auto, 22 din 24 ( 4-5din 6 in cazul asta ). Cu :

Eu știam că sunt 26 întrebări. Dar hey, eu n-am dat examen, nu sunt sigur :P

Dar ce ai frate cu dormitul? Nu stii ca un somn indestulator aduce concentrare maxima in timpul zilei si sanatate corpului?

Cu cât dormi mai mult, cu atât ai mai puțin timp să înveți/practici :)

Sau ce ai cu nervii? Eu cand ma enervez, imi activez optiunea BrainTurbo

Stai așa, că n-ai înțeles. Și pe mine mă mai irită unele chestii. Dar eu mă refeream strict la cei ce se aprind repede din orice căcat :)

donTed a scris

Nu stiu daca ti-am spus dar eu am inceput sa invat php. Si nu pentru bani sau pentru altele .. ci pur si simplu pentru ca imi place.. dupa ce am facut primele pagini in php singurel cod cu cod eram cel mai fericit om din lume .. am gasit pe net un tutorial foarte bun si chiar mi-am luat si o carte…toata chestia e sa iti place ceea ce faci nu sa faci asta pentru bani pentru ca niciodata nu iti va iesi cum trebuie… unde pui suflet se cunoaste..

Staicu Ionuț Bogdan a scris

Nu stiu daca ti-am spus dar eu am inceput sa invat php. Si nu pentru bani sau pentru altele .. ci pur si simplu pentru ca imi place.. dupa ce am facut primele pagini in php singurel cod cu cod eram cel mai fericit om din lume .. am gasit pe net un tutorial foarte bun si chiar mi-am luat si o carte…toata chestia e sa iti place ceea ce faci nu sa faci asta pentru bani pentru ca niciodata nu iti va iesi cum trebuie… unde pui suflet se cunoaste..

Bun, felicitări! Deja ești pe drumul cel bun :)
Aștept să văd un site de-al tău ;)

DKK a scris

Placerea se duce cu timpul…mai ales cand prin buzunare bate vantu’ si trebuie sa te reprofilezi.

Dupa o zi de scris cod, nu-mi mai arde de nimic. Poate beau 1-2 beri, si somn. Ultimii 4 ani nici nu s-au simtit cand au trecut, ajungi sa fii ca un robot cretin: trezire -> munca -> somn. In 3-4 ore pe zi ai viata personala din … mouse. Bine ca in iarna se va termina calvarul…

@Bughy – dreamweaver sucks. UltraEdit/notepad++ pentru CSS/PHP/HTML/JS/AJAX.

DKK a scris

Freelancer, adica…gata cu munca la patron. Voi fi liber (vorba vine) si sper ca balanta timp / bani sa se regleze mai bine. Nu m-as reprofila, de fapt, nici nu as avea in ce sa fac schimbarea. Tot ceea ce stiu sa fac este sa scriu cod…e si sa mai fac cate o grafica pt. un site, dar in ultima perioada nu am mai practicat. Deci cod !

@donTed – calea pe care ai apucat este cea mai grea dar si cea mai plina de satisfactii. Cum spunea si Ionut, asteptam un site/aplicatie.

Staicu Ionuț Bogdan a scris

Freelancer, adica…gata cu munca la patron. Voi fi liber (vorba vine) si sper ca balanta timp / bani sa se regleze mai bine. Nu m-as reprofila, de fapt, nici nu as avea in ce sa fac schimbarea. Tot ceea ce stiu sa fac este sa scriu cod…e si sa mai fac cate o grafica pt. un site, dar in ultima perioada nu am mai practicat. Deci cod !

Ca unu’ care e freelancer de mai mult de un an nu pot să-ți spun decât că la un moment dat vei avea mai puțin timp decât ca angajat :) La început e relativ lejer, că nu ai mulți clienți. Dar când se înmulțesc clienții, iar clienții aduc alți clienți iar cei din urmă mai aduc o serie și deja o să te vezi în situația de a refuza proiecte sau a lua mai multe simultan (been there, done that).
Pe scurt, dacă tu crezi că nu vei mai munci (mult) eu zic că ar trebui să regândești problema (pe lângă partea de programare trebuie să te ocupi și de „pescuirea” clienților, autopromovare, etc)

@Bughy – dreamweaver sucks. UltraEdit/notepad++ pentru CSS/PHP/HTML/JS/AJAX

Cred că Bughy a fost un pic sarcastic :) Anyhow, ar trebui să încerci E-text.UE sau N++ ți se vor părea niște glumițe :P

DKK a scris

Ummm…s-ar putea sa ai dreptate, dar cu un management bun al clientilor (proiecte acceptate -> rezolvate), poate nu ai avea timp mai mult, dar te-ai simti mai implinit. Ceva proiecte deja sunt, cat despre partea de „pescuire” + promovare se va ocupa nevasta :D
Anyway, de vor fi probleme te voi contacta pentru sfaturi :)

v3l0 a scris

Niciodata nu mi-a placut programarea… munca de chinez batran vorba cuiva…
Oricum… am mai zis si despre Valentin Ivascu, o spun si despre Staicu Ionut Bogdan… ii stiu pe-astia de pe vremea cand toate ste-urile lor incepeau cu un logi bun… si tot acolo se terminau. Intr-un fel sau altul astia au ajuns buni, le-a placut, au muncit… chemare, destin… sa-i spuneti cum vreti… stiu doar ca le merge.
Nu m-as apuca de programare nici pt un milion de dolari, mai ales ca-n contextul economiei mondiale oricun nu mai sunt atat de multi bani :))

darius a scris

si eu m-as apuca de programare web
La intrebarile ce le-ai pus acolo doar la intrebarea ”# Preferi să vezi un film în loc să citești o carte?”
as spune ca imi place sa citesdc carti doar despre programare
adica nu citesc Povesti din copilarie sau alte carti
imi place foarte mult programare dar imi plac si banii cat de cat.Adica nu prea imi place ”sa arunc cu banii” si nici nu imi place sa primesc bani fara sa fac nimic
Ce credeti m-as putea apuca de programare?

uitati aici 2 site-uri unde ati putea lua proiecte de facut macar sa incercati
http://www.investigations.ro/win
http://www.rentacoder.com/

cred ca e mai bun primul site decat al 2-lea

Alex a scris

Eu am 13 ani, si CHIAR vreau sa invatsa programez in lua . Am gasit niste carti, pe Amazon, dar … Engleza. Stiu destul de multa exgleza, dar nu cred ca este foarte usor sa invat de pe acea cart. Ideei de unde pot lua carti de genul ( DOAR carti. ci pagini reale, nu linkuri pls :P )

Dan Cezar a scris

Buna eu am 16 ani eu sunt elev la mate info info intensiv,imi place foarte mult programarea lucrez de la 10 ani in html (vorbesc serios) pe parcursul anilor am evoluat spre aspiratii mai mari si am ajuns sa cunosc la un nivel destul de bun web development html+css,php+mysql,js(vreu sa invat incurand si jquery dar nu gasesc carti) inca imi mai bazez cunostintele plus ca la scoala mai fac si c++,acum din cate am vazut acest articol ma cam pune pe ganduri sa mai continui cu programarea sau sa ma opresc .Eu sincer nu stiu sa fac nimic altceva eu din asta as vrea sa traiesc.Daca chiar si un programator care a ajuns la un nivel foarte inalt de cunostinte precum esti tu ,afirma ca „NU SE MERITA” un programator in devenire ce sa mai creada?App de intrebarile acelea eu dorm mai mult de 6 ore, dorm 6 ore si jumatate au nu ma enervez pentru ca nu imi merge ceva, mai si „citesc la monitor”.

v3l0 a scris

@Dan Cezar – faptul ca faci deja ceea ce faci, faptul ca ai scris foarte corect in limba romana, ceea ce multi copii nu reusesc nici dupa liceu, ei bine toate astea sunt in favoarea ta orice vei decide sa faci in viata.
Eu NU sunt programator, dar te asigur ca e bine sa stii programare.
Te mai asigur ca indivizii de aici se plang mult pentru ca asa le sta romanilor in fire.
Daca chestiile astea (programarea) iti intra natural in cap vei putea munci mai usor decat ei.
In plus programarea nu trebuie sa fie neaparat legata de web. Poate vei descoperi ca-ti place sa programezi pentru telefoane mobile sau cine mai stie pentru ce.
Trebuie sa-ti termini scolile si vei vedea ca timpul, experientele vietii, oamenii din jur si multi alti factori te vor ajuta sa decizi ce vrei sa faci.
Acum, desi esti destept si inveti usor programare, tu esti inca tanar si usor de speriat, influentabil cum se spune, si este foarte usor sa te sperii cand un adult spune ca ceva este greu. Adultii au si alte probleme, inafara de programarea in sine. Cand vei fi mai mare vei afla cum sta treaba cu impozitele, facturile, vecinii nebuni, prietenii care nu-ti sunt prieteni etc-etc. Chestiile astea se aduna si fac ca tot ce faci sa para mai greu.
Continua sa inveti, creste, fa-ti propriile pareri despre domeniu, nu le lua imediat de bune pe ale celorlalti.
Ar trebui sa te incurajeze ca faptul ca tu inveti programare in loc sa te intereseze cum arata profilul tau de facebook, ce e la TV si alte prostii caracteristice celor de varsta ta.
Eu iti urez mult succes si daca aveam o firma in domeniu cred ca te recrutam de pe acum, sunt sigur ca nu mai sunt multi ca tine.

Daniel a scris

Daca as fi tinut cont de sfaturile voastre azi, stiam programace ce stiam si acum un an, adica nimic, Uite ca muncesc 12 ore/zi si tot imi fac timp si pentru a invata cate ceva, in 12luni de zile am ajuns la OOP, promabil o sa mai treaca vreo doi ani sa imi sedimentez informatiile invatate dar ma repet, daca ma luam dupa tine, nu stiam nimic, daca as putea sa iti dau un vot de excludere in a da sfaturi despre programare as face’o cu mare placere, bagi bete in roate la oameni, din ce ai scris tu arata ca programatorii dorm pe sub mese, sunt salbatici si vad numai monitorul in fata…

Vax a scris

Salut Ionuţ!
Ce limbaj de programare ar fi mai potrivit pentru a fi învăţat la început?
Care este limbajul de programare cel mai căutat şi mai în vogă în momentul de faţă?
Vreau să o iau de la 0. Nu am absolvit în domeniu. Nici nu doresc asta. Planul meu (stupid poate), este ca să aloc 365 de zile pentru a vedea dacă pot sau nu să realizez ceva. Nu-mi pasă de părerile nimănui legate de intenţia mea. O zi bună şi sănătate îţi doresc! :)

Ionuț Staicu a scris

@Vax: Salut, mulțumesc pentru comentariu.

Pe forum se discută din când în când despre astfel de subiecte, uite aici un exemplu.

Limbajul cel mai căutat azi este complet irelevant; Până vei fi cât de cât eficient în el va fi deja învechit. Caută un limbaj simplu pentru a înțelege programarea (e.g. Python, Ruby) și, dacă îți place, poți trece la altele.

Mult succes!

mAS a scris

cat se castiga in domeniu raportat la volumul de munca exprimat in ore ? vorbe vorbe aruncate aiurea ca sa umple spatiul insa ceva concret nu am gasit nici in main txt nici in comentarii ? unde este adevarul se merita sau nu, castig 2000-3000-3500-4500 ron lunar profit pur depinde de luna ca freelancer nu am nici o legatura cu web-ul sau cu programarea marea majoritate a timpului batcampii si ma plictisesc nu am ce face mai nou incep un game si nu il termin de plictiseala am ajuns la capatul rabdarii plictiseala ma termina,fac banii am reusit sa strang la ciorap 25 de mii de euro vreau sa imi mai iau o casa in plus GREU cu preturile multi vor pe o casa cat nu face,urasc pe toata lumea la extrem insa ma pricep sa imi simulez caracterul si sa interactionez superb cu oamenii nu ma pot integra intr-un loc de munca datorita salariilor de mizerie din Romanica prefer sa stau acasa sa fac bani si sa ma plictisesc de ce sunt aici si vorbesc aiurea, din intalnirile mele spontane cu diverse personaje a auzit ca cun programator bun castiga mii de euro la fel si cei ce fac site-uri am ramas masca MII DE EURO PE LUNA am auzit acest lucru de la multe persoane am ramas cu gura cascata la propriu vorbim aici de sume gen 5000-6000 euro lunar mi-am zis waw ce prost sunt frate sunt un ratat mi-am ratat viata sunt un nimeni un nimic absolut,va rog frumos cineva oricine sa afiseze niste cote venit lunar in ron raportat nu la proiect ci strict la LUNA calendaristica sper ca m-am facut inteles cat faceti pe luna din web si programare RAPORTAT LA LUNA CALENDARISTICA nu la alte balarii gen proiect site etc ma intereseaza venitul stabil raportat la luna si atat multumesc ca ati citit aberatiile mele faceti abstractie de topica semantica si greseli gramaticale nimicurile nu ma intereseaza vreau un raspuns concret la intrebarea mea referitoare la bani vs volum munca sa stiu daca se merita sau nu sper ca cineva sa fie in stare sa dea raspunsul de aur pe care nimeni nu il expune.o zi buna.

Ionut a scris

Bai oameni buni in Romania si daca il intrebi pe un maturator in ziua de azi iti zice ceva de genu:trebuie sa ai pasiune ai de munca sa inveti nu e asa usor , nu trebuie sa fii interesat de partea financiara.
Pe bune orice pseudospecialist in orice domeniu din Romania iti zice ceva de genul asta.
Eu nu cred in lozincile astea.
Daca partea financiara nu exista sau era mediocra pasiunea ta si a altora pentru programare se reducea la un simplu hobby facut intr-un weekend. La fel ca cei care merg la pescuit sau cu bicicleta.Nu imi zi mie ca in perioada de invatare cand cautati diverse informatii iti puneai mainile la ochi cand vedeai texte legate de partea financiara a acestui domeniu.
Cu toti am avut pasiuni cand eram copii dar am fost obligati sa renuntam la ele sau sa le reducem la nivel de hobby cand am constatat ca in viata ai nevoie de bani si ca pasiunea respectiva nu ne poate aduce acei bani.Cel mai motivant lucru de a munci si de a te stradui mult in orice domeniu raman banii nu mai pacaliti lumea si nu va mai pacaliti pe voi insiva.Fa un exercitiu de imaginatie in care programarea va fi platita prost si in care nu mai are nimeni nevoie de site-uri etc.. ce faci?Te duci 8-10 ore pe zi la munca ca barman -ospatar sau taximetrist si vii seara acasa si mai stai 6 ore facand programare asa din pasiunea ta? Fii serios!

Ionuț Staicu a scris

@Ionut: Mulțumesc pentru comentariu și bine ai venit pe blog :)

Tu pleci de la premisa că a face programare este pe picior de egalitate cu orice altă muncă fizică (de unde și comparația cu măturătorii sau barmanii). Ori lucrurile nu prea stau așa, o comparație mult mai realistă fiind atât cu o meserie creativă cât și cu o meserie exactă. Gândește-te în termeni de genul „inginer pictor” sau „matematician compozitor”.

Ceea ce ne aduce la a doua parte a problemei: pentru a fi un programator mediocru, da, ai dreptate, nu îți trebuie pasiune. Faci money driven development și aia e. Ai minimum de evoluție în carieră și te complaci în a face același lucru zi de zi, dar la prima scuturare a pieței (cum s-a întâmplat la începutul anilor 2000) ai cam rămas fără loc de muncă.

e duci 8-10 ore pe zi la munca ca barman -ospatar sau taximetrist si vii seara acasa si mai stai 6 ore facand programare asa din pasiunea ta? Fii serios!

Citește încă o dată postul. Am scris cod mult timp înainte să aflu că poate câștiga bani din asta. Lucram 8-10 ore într-un service, ca electrician auto. Veneam acasă (sau mă duceam la un internet cafe) și citeam, studiam, experimentam pentru încă 4-5h. Iar asta nu pentru câteva zile, ci timp de patru ani. Zi de zi.

Ionut a scris

Atentie !
Nu am facut comparatie intre cele doua domenii sau cel putin nu asta am dorit sa se inteleaga.
Doar ca in decursul anilor am tot citit diferite forumuri si cand venea vorba despre idei de afaceri, diferite meserii etc, peste tot citesc acest gen de comentarii :” fara pasiune nu iesa” nu trebuie sa te gandesti la bani „etc (deja sunt comenturi stereotip) …evident ca am fortat nota acolo cu maturatorii ..ca sa amplific ideea …
Eu nu cred ca cineva ar mai creste albine daca nu ar obtine nimic de la ele spre exemplu…Pe toti apicultorii ii auzi cu afirmatii de genul celor de mai sus: daca nu iubesti albina nu faci nimic daca nu pui pasiune….etc etc…dar adevarul pe care nu vor sa il recunoasca e ca iubesc albina pentru ca le si aduce un beneficiu chestia asta.

Si in cazul tau e aceiasi chestie.Ai fost motivat si de latura financiara la un moment dat.Da ai avut o pasiune dar ai avut si o viziune ca vei scoate bani din asa ceva ca domeniul asta va fi la mare cautare …altfel dupa 1-2 ani renuntai la a merge zi de zi la internet cafe ..si poate mergeai sa studiezi altceva incercand sa progresezi in domeniul respectiv de electrician auto.
CAzul meu :sunt inginer constructor pe partea tehnica /birou(planse masuratori dimensionari calcule, etc) MI-a placut treaba asta ,am fost atras am studiat 4 ani +master ,m-am angajat, am progresat, am mers la cursuri de tot felul am invatat autocad la nivel profesional ,windev, pachetul office il stiam deja , etc etc..am progresat in mod constat si repede dar gata dupa 3 ani a inceput sa dispara pasiunea avuta. De ce?E simplu! In domeniul asta s-a ajuns ca cel care pune gresie si faianta sa castige cam cat tine care ai calculat cat fier intra in placa aia ca sa nu ii cada copilului in cap. Te simti jenat , umilit .
Asta incerc eu sa zic despre pasiune si bani.Aceste doua lucruri nu pot exista la nesfarsit unul fara altul.Sunt oarecum legate..
Poate ca in aceasta situatie sunt multi tineri .De aia vin si intreaba simplu si la subiect:Merita sau Nu? Adica omul vrea sa zica ca e dispus sa investeasca timp /bani etc etc dar vrea sa stie daca merita adica daca si recompensele vor fi pe masura.Dar voi ii ziceti :aa pai nu…daca tu te gandesti la bani nu faci nimic, trebuie sa pui pasiune sa nu stiu ce..A pus omul pasiune , poate este de profesie economist si dupa 5 ani de facultate si inca vreo 3 ani in campul muncii primeste salariu de 1500 lei .Se duce dracului toata pasiunea.E ca si cum iti place o fata, e frumoasa, o curtezi , o duci acasa o dezbraci si constati ca e nespalata si miroase …pai dispare dracului toata pasiunea sa fim seriosi!
Stiu ca am fost la un curs de dezvoltare personala si am retinut o chestie misto:”Daca stai intr-un domeniu sau la un job sau la o firma unde est platit sub ceea ce meriti inseamna ca esti masochist”

Ionuț Staicu a scris

@Ionut: înțeleg ce spui și posibil să ai dreptate pe alocuri, dar pasiunea este esențială. Și nu pasiunea pentru bani :)

Nu zic că banii nu reprezintă o motivație, dar sunt cel mult un bonus pentru ce fac, nu invers. Banii sunt un fel de by product la hobby.

Cele mai mari frustrări ale mele sunt generate în momentele în care trebuie să fac ceva care știu că ori nu va fi folosit (e.g. un mock) ori că va fi folosit foarte puțin, în ciuda faptului că sunt plătit pentru asta.

Ionut a scris

Bun pasiunea este esentiala ,am inteles.Fara ea ai zis ca ajungi cel mult un mediocru.Poate multi vor sa stie daca un mediocru isi gaseste de munca si cam ce sume se ofera…adica ala de jos care face munca de chinez cum se zice …
Evident ca elitele gasesc de munca in orice domeniu …Cel mai bun contabil castiga si el o suma frumusica cel mai bun avocat la fel…e logic ca si aici se aplica aceiasi regula.
Dar totusi informatia generala e ca in domeniul IT sunt cele mai multe locuri de munca disponibile pe piata si ca sunt cele mai bine platite.
Cat mit cat adevar aici?
Si oricum treaba asta cu mediocru e relativa…Ca si ala care lucreaza la twitter sau facebook zice de tine ca esti mediocru si poate si despre el zice altul ca e mediocru si tot asa…probabil mereu e cineva mai sus care stie mai mult…
Dar hai sa o luam de jos sa zicem..
Ce limbaj de programre ar trebui sa inveti ca sa iti gasesti de munca si ce salarii se ofera asa la entry level?
Concret:Cineva care invata programare in PHPcu ce mai implica pe acolo HTML Mysql ..etc ( nu ma pricep zic si eu din auzite…)isi gaseste de munca?se cauta asa ceva? sau deja pe langa asta mai trebuie sa stii si java si C si inca nu stiu cate ca deja concurenta e mare si …
Adica daca tot se discuta despre astfel de subiecte ,macar sa se faca o analiza ampla, concreta, ancorata in realitate cu exemple,cifre…
Cel putin asa consider eu ca se abordeaza orice subiect.

Ionuț Staicu a scris

@Ionut: o să încerc să-ți răspund punctual:

Dar totusi informatia generala e ca in domeniul IT sunt cele mai multe locuri de munca disponibile pe piata si ca sunt cele mai bine platite.

Nu e nici un secret că în ziua de azi e penurie de programatori buni. Programatori în general, nu pe un limbaj anume.

Ce limbaj de programre ar trebui sa inveti ca sa iti gasesti de munca si ce salarii se ofera asa la entry level?

Fix acum limbajul foarte trendy este javascript (cu toate framework-urile momentului: vue, react etc). Doar că e foarte probabil o chestie de moment, la fel cum, acum cinci ani Ruby era pe val, iar acum abia se mai menționează pe ici pe colo, Objective C era de bază pe OSX până acum doi ani când s-a lansat Swift șamd.

Concret:Cineva care invata programare in PHPcu ce mai implica pe acolo HTML Mysql ..etc ( nu ma pricep zic si eu din auzite…)isi gaseste de munca?se cauta asa ceva?

Azi? Da. Peste un an-doi? Greu de spus :)

Nu îți pot spune un salariu exact, depinde de oraș, depinde cum ai ajuns la firma respectivă, depinde de noroc.

Ca exemplu, în Constanța știu juniori (PHP& co) juniori remunerați în intervalul 1.600-2.500 lei. În București și Cluj știu seniori remunerați în intervalul 3.000-15.000 lei.

Ina a scris

Salut!

Nu stiu daca mai are rost intrebarea…dar sa incerc…merita sa ma apuc de invatat programare la 35 de ani?As dori sa ma reprofilez. Am facut liceul de informatica, dar dupa liceu m-am orientat spre ASE(nu cibernetica :-( …din pacate). Stiu ca m-as descurca cu invatatul, dar am convingerea ca la varsta mea nu m-ar mai angaja nimeni pe o pozitie de entry level si ca-mi va fi foarte greu sa intru in domeniu.

Multumesc!

Ina

Ionuț Staicu a scris

@Ina: Mulți înainte!

Vârsta este o problemă în orice domeniu, nu doar în IT. Poți începe să înveți programare și să o aplici în domeniul tău. De exemplu, presupunând că ești contabilă, poți face diverse automatizări ce-ți completează automat declarații, faci statistici șamd.

Dacă vrei musai să te angajezi: în unele orașe se oferă internship-uri, unde ai 2-3-6 luni să îți demonstrezi valoarea și capacitatea de învățare.

Spor!

Paul a scris

@Ina: Am destui cunoscuti care si-au schimbat cariera spre programare la varste destul de inaintate. Un sfat bun e cel al lui Ionut, sa incerci o tranzitie mai lina spre programare. De asemenea, sunt destul de multe cazuri in care este nevoie de experti in domeniu pentru realizarea soft-urilor (de exemplu, pentru aplicatiile de contabilitate trebuie, pe langa programatori, ceva contabili care stiu de ce e nevoie si cum ar trebui sa functioneze). Oamenii cu „domain knowledge” si abilitati de programare sunt destul de valorosi.

Cat despre gasirea unui post permanent, lucru pe care il spun tuturor, dar se aplica mai ales in cazul tau, ar fi ideal sa nu depinzi de o locatie. De gasit foarte probabil se gasesc, dar probabil nu unde vrei. Si remuneratia ar putea fi putin neplacuta la inceput mai ales.

Gigel Anonimu' a scris

Hah, cum de n-am vazut postul asta!
@Iamntz – punctele subliniate de tine sunt spot on, cu exceptia somnului. No sleep no brain creativity/power. Orele necesare de somn variaza destul de mult – daca-ti ajung 7 ore de somn esti norocos. Citeam o carte mai veche de-a lui Arnie in care spunea ca lui ii ajung 6 ore de somn si prefera sa le foloseasca pe restul productiv. Eu fara 9 nici nu ma scol din pat. :)

Asta cu cluburile imi aminteste de un episod recent din Silicon valley unde Richard ii zice bloodboy-ului lui Belson ca „tech is for nerds, for weirdos, for the socially misfit, not for jocks”. Cred totusi ca de la un anumit nivel iti poti permite sa acorzi mai putin timp muncii si sa-ti acorzi mai mult timp tie – cel mai bun exemplu care-mi vine-n minte sunt freelancerii care calatoresc in jurul lumii lucrand de pe un laptop. Si a night-out din cand in cand nu strica. De obicei programatorii prin natura meseriei lor tind sa fie mult mai ordonati in viata sociala si mai zgarciti cu orele „pierdute” IRL. :)

Comentariile de mai sus sunt gold. E trist cand cineva vrea sa se apuce de programare pentru ca a auzit ca se fac X bani. E ca si cum un oportunist ar afla locatia unui gold nugget si-si freaca mainile de bucurie dar cand ajunge acolo afla ca trebuie sa sape dupa el folosind o agrafa. Putini ajung sa se bucure de proces – restul renunta – natural selection. E mult mai misto cand iti place sa sapi cu o agrafa si gold nuggetul vine de la sine.

Dar la sfarsitul zilei programarea este un job ca oricare altul. Si ca multe joburi poate fi practicat ca si hobby. O inclinatie catre tehnologie iti face drumul mai placut dar nu-i musai sa-ti placa. Citeam la un moment un post pe reddit despre un programator care-si ura job-ul si ma gandeam cum e posibil asa ceva? Sa nu-ti placa programarea? Dar tipul s-a apucat de asta ptr. bani si nu l-a prins microbul in proces. Rezultatul final?

Un om care castiga bine dar isi uraste slujba si probabil un pic si viata. Trist! Mai ales cand sunt atatea modalitati de a castiga facand ceva ce-ti place.

Ionuț Staicu a scris

@Gigel Anonimu’: Eh, poate că am exagerat cu somnul. Totuși, eram cu zece ani mai tânăr când am scris postul ăsta; aveam alte gânduri, alte priorități. :)

Ce spui tu de freelancerii nomazi… sper că știi la fel de bine ca mine că sunt doar excepții de la regulă – motiv pentru care și apar articole despre ei.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter