Întotdeauna am avut un pattern de citire tare ciudat: 2-3 ore într-o zi apoi câteva zile (sau chiar săptămâni!) pauză. Iar și iar. Așa se face că am cărți începute și neterminate. Multe.
Prin urmare, am decis o treabă: cum ar fi să-mi impun zilinic un program de citit? Nu mult, 10 minute în fiecare zi. Și ca să fiu sigur că mă țin de program, folosesc aceeași metodă a calendarului de care am scris aici:
Am început acum mai bine de o săptămână cu Code Complete, o carte citită deja acum mult timp.
Îmi pun ceasul să sune după 10 minute și încep să citesc. Simplu, nu?
Și am observat ceva foarte interesant: pentru că am un timp limitat, nu sunt tentat să citesc în diagonală. Focus complet și cam aia e. Iar odată cu abordarea mai încerc ceva nou: pun stickere și mențiuni la pasajele ce mi s-au părut interesante.

După ce o termin, revin peste notițe, vedem cum/dacă mi-am schimbat părerea
Eu incerc sa citesc seara inainte de culcare. In primul rind, ajuta la deconectarea de la digital si lumina ecranelor, si vine somnul mai repede. In al doilea rind, e clar ca e cu timp limitat, fiindca dorinta de somn de obicei triumfa dupa vreo 30 de minute.
Asta cind nu e cartea misto si stau pina la 2 noaptea …