Cum sincronizezi două PC-uri?

Cum sincronizezi două PC-uri?

Cei care mă cunosc, știu că sunt a deskop guy. Îmi place să am tastatura mea, să pun oricâte monitoare doresc, oricâte HDD-uri șamd. Am eu piticii mei și cam aia e.

Doar că, uneori, aș avea nevoie și de ceva mobilitate. Cum ar fi că vreau să plec la Milano, să-și refacă nevasta garderoba, dar parcă n-aș vrea să mă târască după ea prin magazine; ergo moment bun de lucru.

Doar că NICI UN SISTEM DE OPERARE nu îmi permite să folosesc două PC-uri și să se sincronizeze chestiile între ele. Da, sigur, Windows a introdus câteva opțiuni, dar e ceva extrem de timid.

De exemplu: dacă instalez Sublime Text pe un sistem, m-aș aștepta să apară, ca prin magie, și pe cel de-al doilea sistem. Dar instalarea să zicem că e cea mai mică problemă. Problema este la… setări. Din fericire, Sublime are setările în fișiere text, le pot sincorniza relativ ușor, să zicem că trecem peste asta.

Dar sunt alte minuni, nu chiar atât de simple. Instalezi o aplicație care are nevoie de variabile de sistem (cum e Android Studio cu al lui JAVA_PATH. Sau SDK-uri de la Java, Ruby sau mai știu eu ce. Sau WSL. Sau configurările de la Git, Vim. Sau datele de la clientul de FTP. Sau mai știu eu ce alte sute de mici chichițe.

Singurele variante care mi-ar permite cât de cât să lucrez pe mai multe sisteme sunt două, dar ambele necesită conexiune permanentă la internet:

  1. Mă conectez prin VNC sau Remote Desktop de unde sunt;
  2. Folosesc … cred că se numește Active Directory. Am văzut acum foarte mulți ani o rețea făcută foarte mișto în stilul ăsta și oricine se putea conecta de la orice PC și avea sistemul înapoi.

Sunt alte opțiuni? Habar n-am, dar aș vrea foarte mult să aflu. Sugestii?

12 Comentarii

alescx a scris

Sau mai știu eu ce alte sute de mici chichițe.

daca stii raspunsul de ce pui intrebarea? de ce nu-ti ofera aplicatiile respective optiunea de sincronizare? ai fi dispus sa platesti pentru un serviciu de genu asta? esti ok sa ai tot program files in cloud?. aplicatiile alea ar trebui sa implementeze niste api-uri specifice pt a permite sincronizarea configurarilor. ca sa nu mai spun ca de cele mai multe ori vrei sa ai seteri diferite pe masini diferite (mai ales in cazul tau cand pleci de la desktop la laptop).

e genul de idee care doar pare buna.

Ionuț Staicu a scris

@alescx: Nu știu ce să zic, singurele lucruri care NU aș vrea să se sincronizeze ar fi:

– chesile SSH
– setările legate de monitoare dual

În afara acestora… da, aș cam vrea sincronizare 1:1 la setări.

Refuz să cred că sunt singurul care are problema asta, care vrea ca atunci când folosește laptopul ocazional să nu fie nevoit să treacă prin reinstalarea ȘI CONFIGURAREA a zeci de unelte.

alescx a scris

@Ionuț Staicu: uite un subiect bun pentru un alt post. toolurile de zi cu zi si cat de utile sunt in realitate. pentru ca dpmdv nu vad cum ai putea ajunge sa folosesti zeci de unelte. mai ales ca dev pe web. si mai ales pe wp.

Paul a scris

Ca linux user, rsync sau sshfs si-au cam facut treaba tot timpul. Cam tot linux environment functioneaza pe config files care stau frumos in home, home se poate sincroniza usor cu sshfs (remote filesystem, desi cam lent uneori) sau cu rsync (poate cu un cronjob), si cam asta e. Am un user „remote”, care se sincronizeaza cu workstation-ul.

Alex a scris

Option (2) Este Active Directory si cu Roaming Profiles. Don’t go there :) Se preteaza in zona Corporate si nu pe zona SoHo. Este nevoie de un Windows Server si multa bataie de cap. Si nu rezolva problema cand esti in afara retelei. Gen la Milano :)

Mălin a scris

Începi să suni ca cei mai infecți angajați ai unui client de-al meu care voiau ceva SF cum au văzut ei în NCIS Los Angeles cu niște unii care dădeau din mâini la un ecran proiectat și apărea totul pe un desktop la un alt individ din NCIS ăla original aflat la sute de km. distanță și să mai fie și între un desktop Windows 10 și un macOS. Și evident voiau treaba aia eventual și pe gratis.
Eu sunt mai simplist în cazul ăsta domne’. Am OS-uri puse pe servere în cloud și merg pe Remote Desktop. Nu mă scarpin niciodată acolo unde nu mă mănâncă.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter