Am mai scris despre chestia asta acum foarte mult timp, cum reușesc să ma trezesc în jurul ore 5 în fiecare dimineață. În toți cei nouă ani de când am scris articolul, am reușit – cu câteva pauze – să păstrez programul ăsta. Ba, mai nou, am început să mă trezesc pe la 4:30. E liniște până la 6:30, când se trezesc toate pisicuțele din casă…
Mă rog, ora la care vrei să te trezești este mai puțin importantă. Este important CUM te trezești la ora respectivă. Prin urmare…
Numărul de ore de somn
Fiecare om este diferit și are nevoie de un număr diferit de ore de somn. Citisem pe undeva că vreo 5% dintre adulți eu nevoie de mai puțin de 6 ore de somn. Eu nu sunt atât de norocos, am nevoie de ~7.
Este bine să îți găsești numărul tău, să știi unde să te situezi. Cum faci asta? Timp de o săptămână te bagi în pat la aceeași oră iar dimineața te trezești singur, fără ceas. Faci o medie și … gata.
Cea mai la îndemână chestie este să te bagi în pat la ora potrivită, astfel încât să aduni acele ore. De exemplu: ai nevoie de opt ore de somn și vrei să te trezești la 6AM? La 9:45PM ești în pat, cu lumina stinsă.
Ciclurile de somn
Dar pentru că suntem animale sociale, nu este întotdeauna posibil să te bagi în pat la 10PM. Ce faci în cazul ăsta?
S-au făcut studii în direcția asta și s-a stabilit că somnul se întâmplă în cicluri care țin, în medie, 90 de minute. Ce se întâmplă când te trezești în timpul unui ciclu de somn? Nu te simți suficient de odihnit, dureri de cap etc.
Altfel spus, vrei să te trezești spre sfârșitul unui ciclu.
Refacerea
Mai puține ore de somn decât are corpul nevoie înseamnă că oboseala aia se acumulează. În cel mai bun caz, o să caști toată ziua. În cele mai rele cazuri ajungi la dureri de oase, de dinți, probleme cu sistemul digestiv șamd. Nu vrei să abuzezi de treaba asta.
Dar dacă, din cine-știe-ce motive, nu poți dormi suficient, acordă-ți măcar o noapte „pe săturate” și bagi naps în timpul zilei de fiecare dată cqnd poți.
Naps ???
Nu știu dacă există un termen în română, dar este o pauză în care te pui în pat pentru maximum 15-20 minute. Ațipești suficient cât să te odihnești putin, dar nu vei avea efectele nedorite ale trezirii (dureri de cap, grumpyness)
Ascultă-ți organismul
Știu că sună a truism, dar este foarte important să-ți asculți organismul. Dacă ai nevoie de prea multe naps în timpul zilei sau, mai grav, dacă apar urmele unor probleme de sănătate (sau, pur și simplu, ai probleme la a te concentra pe parcursul zilei), reconsideră-ți programul de somn!
Va urma.
nap- cred că se poate traduce cu ”pui de somn” sau eventual ”ațipeală”.
pot să mă pun în pat la ce oră vreau eu, după orice fel de zi, vezica mea se vrea golită pe la 6.30-7. cred că nu se ia în calcul la ”Timp de o săptămână te bagi în pat la aceeași oră iar dimineața te trezești singur, fără ceas.„
@Ady: Am plecat de la premisa că după 35+ deja ți-ai format o rutină, ai deja măcar niște ore aproximative la care te trezești
Deci… nu ești în target
@Ionuț Staicu: mai am puțin până la 35. Deci…vedem
@Ionuț Staicu: am format, sigur: dormit prea puțin de luni până vineri, rupt patul în weekend.
Cine mai foloseste Sleep Cycle? Foarte inovativa aplicatia.
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.northcube.sleepcycle&hl=en
Oare de unde stiam eu tot ce-i in articolul asta? ;o
Nu există o regulă universal valabilă.
Rutina mea e să dorm 10 ore pe zi. E drept că nu pot să fac asta mereu, dar cam 90% din timp o urmez.
Cat despre somnul de noapte, e de regulă de 8 ore și contează foarte mult la ce oră începe fiindcă atunci cand ai doi motani nu prea ai nevoie de ceas…