🦀👽Ca la început

Ca programator – și mai ales freelancer – e foarte ușor să te plafonezi: îți stabilești o bază de clienți, acești clienți îți cer cam același lucru mereu și, efectiv, nu mai ai timp (sau energie) să încerci altceva.

În plus, dacă vrei să încerci ceva nou, te lovești de multitudinea de mărunțișuri care nu merg chiar așa cum te-ai aștepta (fie că ești obișnuit altfel fie că pur și simplu nu merg/au nevoie de configurări suplimentare). Așa că mai bine stai la căldurică și, până să te dezmeticești, jungi să faci același lucru, iar și iar.

Am zis să rup acest ciclu încă de la începutul anului și am început să sap într-un proiect .NET Core. Am așteptat să instalez VS 2019 (vreo 20GB, dar nu-i bai, am pe ce) și… am vrut să compilez. Doar că nu e chiar atât de ușor: a trebuit să văd care-i treaba cu proiectele (.csproj) și cu soluțiile (.sln). Apoi firul logic de execuție. Apoi sintaxa. Apoi strong-typing. Apoi altele.

Înainte să-mi dau seama, am strâns câteva ore bune de săpat și modificat cod într-un limbaj ce anul trecut îmi era complet necunoscut: scris două minute cod, căutat zece minute pe google, citit jumătate de oră în documentație. Rinse and repeat.

Și mi-am dat seama de o chestie: ne-am apucat de programare din curiozitatea aia de a păși pe un teren necunoscut și, după câțiva ani, ajungem să evităm fix treaba asta, blocându-ne pe un limbaj sau (mai grav) un anumit framework pentru câte un deceniu. Ironic, nu?

O să încerc să acord câteva ore în fiecare săptămână pentru câte un limbaj nou. Poate C#. Poate Python. Poate Go. Poate altceva. Nu neapărat pentru a trimite cod în producție, ci pentru a experimenta. E o senzație prea mișto la care am renunțat prea ușor.