Am un client destul de vechi, să zic că avem o relație de doi-trei ani, poate un pic mai mult. Este un client atipic, cu care nu am reușit vreodată să formez o oarecare legătură de amiciție: îmi dă proiectul, îmi iau banii, cam aia e tot.
Și majoritatea proiectelor au fost… ciudate: site făcut de diverși prestatori (Argentina, Nepal, Pakistan & co), iar eu am făcut bugfixing. Problema este că de fiecare dată când s-a urmat ruta asta, timpul (și, implicit, costul) alocat fix-urilor au costat mai mult decât ar fi costat să fac eu tot site-ul.
L-am întrebat și pe el care-i faza. Dincolo de „așa a decis șeful” nu am reușit să scot, de unde și nedumerirea mea…
La ultimul site, de exemplu, string-urile din WP sunt traduse așa:
if (ICL_LANGUAGE_CODE == 'en') :
$title_ind = 'Industries';
elseif (ICL_LANGUAGE_CODE == 'de') :
$title_ind = 'Branchen';
elseif (ICL_LANGUAGE_CODE == 'es') :
$title_ind = 'Industrias';
elseif (ICL_LANGUAGE_CODE == 'fr') :
$title_ind = 'Les Industries';
endif;
Nu tu gettext, nu tu i18n, nu tu nimic.
La același site, nesting-ul în Sass este întins pe 2000+ linii (și nici măcar nu este o excepție, tot codul Sass urmează același șablon): nesting la greu.
Prin urmare, selectorii au o specificitate uriașă, de cele mai multe ori se ajunge la 7-8 elemente, inclusiv 3-4 ID-uri, clase, tag-uri html, etc.
