Superioritatea Android în fața… glumesc, nu e

Superioritatea Android în fața… glumesc, nu e

Am aflat cu oareșce surprindere zilele astea că Android a ajuns la versiunea… habar n-am. 11. 12. Nu contează

Contează că a apărut un post pe blogul Google și cam aia a fost. Au mai apărut câteva articole timide, dar cam atât. Nu știai de o lună că e pe vine, nu știai nimic.

Dar asta nu ar fi neapărat o problemă, pentru că hei, lansăm o actualizare care rupe gura târgului, features noi, UI îmbunătățit, un nenorocit de sistem de backup/restore funcțional, chestii de genul

Nț! Din ce am citit – din nou, au fost doar articole răzlețe, cred că am dat de 3-4 articole pe subiect – schimbările aduse sunt de UI, niște integrări cu smart home, niște integrări cu auto și cam atât.

În continuare, dacă treci de la un telefon la altul, pierzi toate setările aplicațiilor. În continuare swipe din orice direcție înseamnă doar „înapoi”

Nimic spectaculos. Nici în prezentare, nici în noutăți. O versiune cel mult mediocră. La fel ca Android, de altfel. Nici măcar Ars, care de obicei publică articole uriașe la versiunile noi, nu a scris mai mult de câteva rânduri

Și până aici nu a fost despre Android vs iOS. A fost doar despre Android vs Android.

Iar situația este următoarea: sigur, Android are o piață mult mai mare comparativ cu iOS, dar asta din simplul motiv că e mai bun, e mai stabil, mai prietenos, mai … glumesc, are o piață mai mare doar pentru că este ieftin! Știu, șoc și groază!

Dar dacă ești ca mine și ai nevoie doar de ceva de pe care poți citi/trimite mail-uri, mesaje și apeluri audio, s-ar putea să ți se pară un pic stupid să plătești 1000€ pe un flagshit flagship.

8 Comentarii

Alex a scris

„Lots to love.
Less to spend.
Starting at $699.*
From $29.12/mo. or
Up to $220 off with trade-in.

$699 – 64 Gb
$749 – 128 Gb
$849 – 256 Gb

* SIM-Free – activate with any carrier later.”

Nu-s 1000€, dar tot mi se pare enorm.

dam167 a scris

Eu nu înțeleg de unde ideea că trebuie să dea cineva 1000 de euro pe un telefon – chiar și Apple iPhone mai ieftin (SE, 8, noul SE), adică ăia „premium” sau, cum se zice în România, de business. La iPhone mai sunt reduceri sau poți lua la prelungire de abonament, eu unul am dat 500 de lei pe al meu.

În același timp e normal ca un individ să nu dea mulți bani pe ceva ce nu folosește, dar asta nu înseamnă că nu merită sau că e stupid. E valabil pentru absolut orice obiect personal – vrei să fie ca lumea, dai mai mulți bani. Mi se pare trist că mai nou utilizatorii de Android se plâng tot timpul, chiar și de iPhone, pentru că ei știu mai bine ce ar trebui să aibă un iPhone și ce nu. But wait, there’s more. E o idee cum că utilizatorii de iPhone nu au habar cum ar trebui să fie de fapt iPhone-ul lor, așa că luptă utilizatorii de Android pentru drepturile lor.

Știu că nu e o dezbatere iOS vs. Android, dar se spune că tot din cauza Apple au ajuns flagastea să coste 1000 de euro. Nu pentru că au pe ele toate prostiile, ci pentru că Apple.

dam167 a scris

@Ionuț Staicu: și toți au iPhone 11 Pro Max? că mă îndoiesc că vorbim de statut la 3-4 mii de lei. Dar chiar și la 5-6 mii de lei, un om care ține la imaginea lui (și deci vrea statut social) are pe el haine de 2 mii, iar ăsta e doar un rând de haine.

Dacă cineva crede că impresionează cu un telefon mobil de serie îmi pare rău, dar e cel mai trist lucru de la advertorialele la cozonaci încoace.

În jurul meu nu e vorba de instagram și facebook, ci despre problemele săptămânale cu telefonul pe care le aveau înainte să treacă la iPhone: contacte, notificări, setări aiurea și tot așa. Asta s-a rezolvat cu iPhone de 2 mii și ceva de lei, fără statut.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Poți adăuga bucăți de cod folosind [code]codul tău aici[/code], [js][/js], [php][/php] etc.

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter