🚲Primul incident rutier: prioritate

🚲Primul incident rutier: prioritate ©

Azi mi s-a întâmplat o minunăție: mergeam regulamentar pe pistă, un nene vine din spate, vrea să intre în parcare, pac, intră în fața mea.

Pentru că e o zonă mai… deosebită, mereu mă uit în spate, să văd cine vine, dacă semnalizează, dacă încetinește cineva etc. (Idem și la semafor). L-am văzut că semnalizează, l-am văzut că încetinește…. și l-am văzut cum virează fără nici o intenție de a ceda prioritate.

Cu toate frânele mele, tot am intrat (ușor) în portieră. Dincolo de o zgârietură pe ușă, nimeni n-a pățit nimic. L-am întrebat dacă știe cum funcționează prioritatea, dacă se uită în spate când schimbă banda, dar omul era mai speriat decât mine, nu știa ce să zică.

Oh well, mie mi s-a reamintit că trebuie să mă asigur de patru ori, nu doar de trei ori. Sper că el a învățat ca pe viitor să se asigure când schimbă banda. No hard feelings.


În altă ordine de idei, pe Tomis s-a prelungit pista de biciclete de la Capitol până pe Ion Rațiu. Pista este făcută foarte mișto, fără denivelări majore, bordurile făcute bine… Cu două excepții. Pe fiecare sens ai de urcat o bordură de 4-5cm. Nu se putea să avem ceva bine făcut, nu? Probabil o reclamație la SPIT o să se lase cu un „coa, noi am făcut, nu-ți place, ocolește bordura”.

6 Comentarii

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Poți adăuga bucăți de cod folosind [code]codul tău aici[/code], [js][/js], [php][/php] etc.

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter