Muzica e ca vinul (uneori)

Muzica e ca vinul (uneori)

Primul meu contact serios cu Metallica a fost cu St. Anger. Sigur, știam de existența trupei, dar educația/gusturile mele muzicale de atunci nu erau suficient de dezvoltate pentru a avea vreo înclinație sau alta. Dar imediat după St. Anger am descoperit și restul albumelor.

Și altele.

Dacă îi întrebi pe fanii înrăiți Metallica – #fandemic – îți vor spune că tobele sună într-un fel, că vocea sună în alt fel, că versurile sunt nu-știu-cum, că albumele vechi erau mai bune.

Doar că am observat o chestie foarte interesantă la unele albume (nu doar Metallica): sunt ca vinul. Au nevoie de timp, să le asculți, să le procesezi, să le mai asculți o dată, le lași puțin la decantat, le agiți, le guști puțin câte puțin.

Mie St. Anger mi se pare un album foarte bun și întotdeauna mi s-a părut așa, dar e foarte posibil să fiu și influențat de faptul că reprezintă introducerea mea în sound-ul Metallica. Și nu sună la fel ca The Black Album și nici ca Kill ‘Em All.

Dar ghici ce? Nu doar că trupa nu mai e aceeași, dar nici ascultătorii nu mai sunt aceiași. Toată lumea a evoluat, toți și-au rafinat gusturile, au finisat neregularitățile, este normal să sune altfel.

Un Comentariu

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Poți adăuga bucăți de cod folosind [code]codul tău aici[/code], [js][/js], [php][/php] etc.

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter