Ați încercat Masterclass?

Masterclass o platformă de learning mai… premium, să zicem așa: profesorii sunt profesioniști aflați în vârful meseriei lor: Samuel L Jackson, Gordon Ramsay, Timbaland, Garry Kasparov, Neil deGrasse Tyson, Pen & Teller etc. Adică oameni care s-ar putea să știe un lucru sau două despre subiectul abordat.

Am avut acum vreo jumătate de an un trial la ei, m-am uitat cam la o oră, poate o oră și jumătate de material (câte 1-2 lecții la cursuri). Și știi ce am observat?

În ciuda numelor solide din rândul profesorilor, materialul mi s-a părut… meh. De exemplu, Pen & Teller (ăștia mi-au rămas în cap).

În cele 2-3 episoade văzute au reușit cu succes să spună doar chestii atât de evidente încât până și mie – care n-aș putea spune că sunt expert în iluzionism sau că aș avea vreun skill, înclinație sau mai știu eu ce în zona asta – mi s-au părut extrem de banale.

Bine, poate că exemplul nu este cel mai bine ales, dată fiind secretoșenia iluzioniștilor DARRRR am plecat de la premisa că un astfel de curs se adresează cuiva care vrea să treacă la nivelul următor, nicidecum cuiva care vrea să învețe lucrurile de bază.

Nu am putut evalua pe deplin toată treaba, nu am văzut vreun curs cap-coadă, dar nu m-a impresionat. Ba dimpotrivă, aș putea spune… Sigur, este posibil ca pe parcursul întregului curs să prinzi niște insights senzaționale care să-ți facă universul să explodeze, dar… oare?

Una peste alta mi s-a părut că este o platformă pentru oamenii care vor să spună că învață lucruri noi când, de fapt, doar consumă subiecte noi. Un soi de binging.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Poți adăuga bucăți de cod folosind [code]codul tău aici[/code], [js][/js], [php][/php] etc.

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter