Cum tratezi cu „data viitoare….”?

Cum tratezi cu „data viitoare….”? ©

Am observat o problemă recurentă în viața mea: de fiecare dată când construiesc ceva și văd mici neajunsuri, îmi fac mici note mentale: „data viitoare să țin cont de asta” sau „data viitoare să schimb asta”. Iar când spun „construiesc” vreau să spun… orice, indiferent că-i pe plan profesional sau nu.

Doar că „data viitoare” este atât de îndepărtată în viitor încât nota mentală va ieși la suprafață fix după ce mă lovesc de aceeași problemă.

Exemple de „data viitoare”:

  • Să cumpăr folie de protecție antipraf și bandă adezivă de hârtie. Nu doar că am uitat această notă mentală, am uitat că există produsele pe piață.
  • Să pun mai mult curry în mâncare. Doar că nu fac atât de des mâncare cu curry, deci am uitat.
  • Să (nu) mai mergem în locul X, Y, Z când ajungem în vacanță. Fix acolo (nu) am nimerit.

O soluție ar fi să notez undeva toate aceste… lucruri (carnețel, evernote etc) dar apoi ce fac? Mă apuc să răsfoiesc înaintea fiecărei acțiuni?

Sugestii?

5 Comentarii

Ionuț Staicu a scris

@Gigel Anonimu’: Păi problema nu e adăugarea pe o listă ci… căutarea lucrurilor. Să zicem că fac un fel de mâncare. Și notez „mai mult curry”. La toate mâncărurile la care pun curry în viitor mă apuc să răsfoiesc în notițe?

Gigel Anonimu' a scris

@Ionuț Staicu: Pai daca pui un post-it undeva in bucatarie, unde se vede usor? Vrei nu vrei, iti cad ochii pe el. Pana la urma o sa memorezi chestiile de pe lista de la atata vazut repetitiv. :)

Sau io-te o idee de aplicatie. Bagi notite audio/scrise intr-un app si le adaugi tag-uri (curry, vacanta, etc).
De-acum incolo tot ce trebuie sa tii minte este ca inainte de fiecare decizie importanta sa consulti app-ul respectiv.

Zici in mic „curry” cand faci nush ce mancare. App-ul iti arata toate notitele cu tag-ul asta.

Un fel de keepass, tii minte doar o parola.

Alex a scris

O soluție este să faci lucrurile mai explicit, nu pe pilot automat.

Înainte să te apuci să gătești ceva, îți aloci un minut să-ți amintești dacă ai mai gătit acea rețetă (și ce notițe ai luat atunci), dacă ai văzut-o gătită de alții, etc. Garantat dacă faci ceva cu curry, ai să-ți amintești palmele peste frunte pe care ți le-ai dat dățile trecute.

Dacă-i proiect de reparații, te gîndești cum ai procedat la chestii de-astea în trecut. Și te uiți pe Youtube cum se face, chiar dacă știi deja.

Iar la unele chestii te poate ajuta și tehnologia, de exemplu la problema vacanțelor … eu las recenzii pe Google Maps și eventual Facebook. Dacă ajung prin zonă iarăși, în primul rînd îmi e mai ușor să-mi amintesc numele (pentru că am lăsat recenzie), plus că … îmi văd recenzia.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Poți adăuga bucăți de cod folosind [code]codul tău aici[/code], [js][/js], [php][/php] etc.

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter