Sunt pentru reciclare atunci când se poate, iar hârtia este unul dintre materialele care se poate recicla de câteva ori și, spre deosebire de plastic, este mult mai recycling friendly. Doar că nu înțeleg o treabă: de ce o hârtie reciclată este mai scumpă decât una „proaspătă”?
De fapt nu, înțeleg motivele pentru care e mai scumpă (cel mai probabil procesul de reciclare este mai scump decât cel de fabricare), dar nu înțeleg cum sunt încurajați oamenii să cumpere produse reciclabile în condițiile astea?
Am așa o bănuială că genul ăsta de materiale ar trebui să fie… subvenționate, cumva. Dar nu. Hârtia normală costă în jur de 2.6-3 lei/100 pagini pe când hârtia reciclată costă… 3.6-5.6 lei/100 pagini. O diferență substanțială, mai ales dacă ai un volum mare de foi printate!
Zilele trecute am luat hârtia asta, că am prins-o la un preț bun (~2.5 lei/100 pagini) din două motive: era cea mai ieftină ȘI eram curios de cum e: și e foarte mișto
Nu are o textură diferită de hârtia normală, nu e mai poroasă sau ceva, este doar un pic mai gri-gălbuie. Nimic deranjant, perfect folosibilă. Am încercat să fac poze, să le compar, dar nu am reușit să scot niște poze măcar vag relevante. Așa că trebuie doar să mă crezi pe cuvânt.
Aici la Mueller au hârtie dinasta reciclată și surprinzător la ei (supermarket nemțesc) hârtia reciclată e mai ieftină decât aia fabricată. Și eu am în imprimantă și e OK.