Amintiri cu literatură IT

Amintiri cu literatură IT ©

Pentru cei mai tineri: în perioada 1998-2006 revistele astea au reprezentat (pentru mine, cel puțin) singurele surse de informare cât-de-cât consistente iar CD-urile venite cu revista erau cea mai la îndemână sursă de jocuri sau software nou/interesant (chiar dacă erau shareware/demo).

Le cumpăram și le devoram, le citeam din scoarță în scoarță, uneori chiar de mai multe ori.

Îmi aduc aminte perfect mirosul revistelor proaspăt scoase din țiplă, al hârtiei, al cernelii. Sau când am citit prima dată – într-un PC Magazine – despre primul CPU la 1GHz și mi se părea ceva WOW (pentru context: procesoarele de pe piață erau în zona 7-800Mhz).

Erau reviste și reviste: XtremPC și Chip erau alea bune, având cele mai interesante subiecte dar și aplicații pe CD-uri. Restul (PC Magazine, Game Over, Level & co) erau de umplutură, cât să-mi ostoiască „setea” de IT, mai ales că în primii ~doi ani de lectură nu aveam acces la un PC!

După ce am început să am acces non-stop la internet am continuat să le cumpăr o perioadă dar, după un timp însă, am observat că le cumpăr mai mult din reflex: strângeam câte un teanc de 4-5-6 reviste fără să le fi citit, CD-urile rămâneau în plic șamd.

În CHIP începuse – ultimii ani de existență – să traducă unele cărți scoase de Sitepoint. Scoase pe hârtie destul de proastă, alb-negru. Cel puțin rau ieftine, vreo 10-20 lei.

Una peste alta, putem spune că revistele au fost omorâte de internet – ceea ce e cumva ironic, având în vedere că revistele au ajutat la popularizarea internetului! Nu știu dacă ar fi putut face ceva să reziste, poate doar să-și prelungească agonia.

2 Comentarii

Andrei a scris

Unele reviste aveau jocuri mai vechi full, țin minte că am jucat septera core, moamă ce tare mi s-a părut prin 2002 ( joc din 1999), Era un rpg adventure cu story fain și gameplay ca final fantasy. Sau jagged alliance 2, cred că era jocul cu cel mai mare arsenal de arme asemănătoare cu cele reale, deși nu era shooter.

dam167 a scris

Eu cred că nu ne-am hotărât încă ca societate cum vrem să consumăm, cum am vrea să ne alocăm timpul și ce prețuim de fapt din trecut. De asta e greu de spus ce ar putea fi revigorat cu succes – vinilul și filmul foto prin tracțiune, revistele nu, cărțile cred că sunt undeva la mijloc (cele tipărite). Dacă mulți am vrea să revenim la modul în care consumam informația din reviste – chill, dialed back cum se zice – ar putea exista din nou reviste; dar aici intervine și chestia cu mediul și ecologia.

Dacă vrem ca totul să fie optim și un raport bun calitate/preț, internetul este și va fi câștigător. O să avem abonamente și conținut în neștire, o să fim niște zombie care stau în fața unor ecrane tot timpul, fie pentru lucru, fie pentru entertainment – developerii de jocuri pun deja asta în aplicare și consideră timpul utilizatorului ca fiind mai important decât banii pe termen lung.

Bani zic eu că ar fi de dat, doar piața de collectibles e destul de mare, de ce nu ar fi și reviste printre ele?

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Poți adăuga bucăți de cod folosind [code]codul tău aici[/code], [js][/js], [php][/php] etc.

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter