Un fel de „Țară, țară, vrem ostași!”

Pietonii sunt idioți. Pe bune. Chiar dacă sunt un pieton convins (nu cred că îmi voi lua vreodată mașină), declar sus și tare că pietonii sunt idioți. Nu toți, dar majoritatea. Hai să exemplificăm…

Primul exemplu

Văzut de mine fix astăzi: o tanti (cu copilul de mână) dădea să traverseze strada. Desigur, prin loc nepermis. Fix peste drum de unde era tanti (adică unde era destinația traversării) era un nenea polițist. Care atunci când a văzut-o că a ajuns la mijlocul drumului, i-a zis să se întoarcă și să treacă pe la trecere (care era cam la vreo 50m distanță) sau îi va da amendă. Nu s-a întors, nici amendă n-a plătit.

Al doilea exemplu

Mi-a adus aminte tanti de mai sus: îi știți pe ăia care traversează până la mijlocul străzii (desigur, prin loc nepermis) și se opresc pe linia continuă până prind o „fereastră” pe sensul opus pentru a-și continua drumul? Ei bine, ei, ca și cei care traversează pe trecere fără să se uite în stânga-dreapta, au impresia că linia continuă/zebra sunt un fel de ziduri pentru mașini, nimeni neputând să le încalce. Ei bine, dragii mei, vă înșelați. Amarnic. Alea sunt doar niște „convenții”, dacă vreți. Un fel de „ai face bine să nu treci pe aici dacă ții la permisul tău”. Atât. Dar se pot întâmpla chestii de genul: nu ține frâna (pentru treceri), probleme cu direcția (pentru axul drumului), șofer neatent/băut etc, etc.

Dacă încă sunteți suficient de naivi să credeți că „șoferului îi ia carnetul”, mai gândiți-vă. Șoferul pierde carnetul. Sau nici măcar pe ăla dacă vă acroșează pe axul drumului. Voi vă pierdeți câteva zile/săptămâni în spital sau în ghips. Sau chiar viața. Chiar merită?

Eu cred că accidentele întâmplate pe trecerea de pietoni sunt din vina… pietonilor. Pentru că mi-e foarte greu de crezut că te uiți în stânga când începi să traversezi, după care te uiți în jos sau în față până ai ajuns pe trotuar. De două ori era să o pățesc pe trecere:

  • Prima dată eram cu Despina pe trecere, semaforul pietonilor s-a făcut verde și am început să traversăm. Dacă nu mă uitam în stânga, cel mai probabil nu mai citeați nimic nici pe blogul meu, nici pe al Despinei: un Jeep a intrat pe roșu și venea cu viteză foarte mare. Ne-a „ratat” cam la juma’ de metru. Da, unii dintre voi se oftică, dar na…
  • A doua oară s-a întâmplat cu vreo săptămână în urmă. Eram cu Andi pe trecere, cu strada relativ goală. Am observat la timp un Audi care venea cu o viteză FOARTE mare. Atât pentru zona în care ne aflam cât și pentru intervalul orar (16-17) și am putut să alerg. Iar oftică din partea unora? Suckers!

Chiar nu vreau să văd ce pățește șoferul care mă lovește pe trecerea de pietoni. Eventual vreau să văd cum e sancționat pentru neacordare de prioritate decât pentru accident pe trecerea de pietoni…

Al treilea (și ultimul) exemplu

S-a uitat cineva cum traversează pietonii? Nu știu cum e prin alte orașe, dar în Constanța, invariabil, la orice semafor pietonal se pun pietonii în linie, de fiecare parte a străzii. Adică așa cum se proceda la „Țară, țară, vrem ostași”. Când se face verde încep toți să „alerge” și se întâlnesc la mijlocul străzii. Și încep să se ciocnească, să se ferească, sau pur și simplu sa intre în cel din față. Este un spectacol ce merită urmărit, deoarece e foarte amuzant. Pentru că e greu al dracului să meargă doar pe jumătate din trecere.

E la fel ca la Carfur: aceeași ușă este și intrare și ieșire. Pune frate o ușă pentru INTRARE și o ușă pentru IEȘIRE, fiecare să se deschidă într-un SINGUR sens. Astfel nu se vor mai ciocni bizonii…

12 Comentarii

Alecs a scris

„Š¢ară, țară, vrem ostași” face parte din spiritul (primitiv) național. La fel se întâmplă și în Iași. Pe de altă parte, și eu sunt pieton, sunt de acord că unii pietoni sunt idioți și au impresia ca trecerea de pietoni le aparține și nimeni nu poate să le facă nimic cât timp ei traversează pe trecere, dar trebuie să recunoaștem că avem și bizoni în trafic. Chiar din exemplul tău: nu poți să treci peste trecerea de pietoni cu viteză mare, impulsionându-te cu un „Mâncaci-as! La o parte că trece eu, că vă ia mama dracu’! „. Și…din păcate aceștia sunt mulți și cu mașini „grele”

Stefan Alexandru a scris

Sunt de acord cu tine. Chiar daca merg lejer gen 50-55km/h in oras se trezeste pietonul retardat sa puna piciorul pe trecere fix cand sunt la 0.5 metri distanta de trecere. Si cu totii stim ca daca un pieton retardat pune piciorul pe trecere (pe sensul tau) iar tu nu acorzi prioritate si un domn aitilop este in preajma iti pierzi permisul.

Consider ca substantivul „pieton” trebuie sa fie acompaniat de adjectivul „retardat” tot timpul.

Pe de alta parte sunt si soferi cu probleme intestinale. Consider ca acestia se grabesc in general din cauza faptului ca au nevoie neaparat de un WC. Se grabesc si ei ca au diaree.

SaintLaur a scris

Adevarul ca este haos. Dupa cum ai explicat intr-adevar autoritatile care sunt responsabile de asta nu au nici o treaba. Drept dovada tanti careia i s-a rupt p|^&@ de nea politistu’. Se pot face multe pentru micsorarea numarului de accidente precum „hump-uri” din ciment ( nu metal ca p-alea le fura magnetii), camere video in intersectie pentru detectia de trecere pe rosu, politai care stau cu bunghiu pentru a aplica legea fara iertare si astfel s-ar gasi o sursa buna pentru taxe plus multe altele.

Citeam acum ceva timp intr-un ziar despre un raport al Uniunii Europene despre inregistrarea numarului de accidente. Marea Britanie era pe primul loc cu numarul mare iar pe ultimul Romania. Criticii puneau rezultatele inregistrate pe seama „harniciei” politiei de fapt si a bazelor de date solide ale acestor tari. De aceea Romania era pe ultimul loc, din cauza „harniciei” politiei romane de a rezolva problemele. Adica la noi totul era safety in schimb daca te uiti la tv vezi numai macel. :(

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter