Cozonac Pufos și gustos V2

Dacă în urmă cu vreo trei săptămâni eram bucuros că mi-au ieșit din prima doi cozonaci buni, azi m-am trezit cu planuri mari: ANAF-> SPIT-> Cozonaci. Am pus-o pe Despina să scoată ingredientele din frigider, să ajungă la temperatura camerei și mi-am văzut de primii doi pași. De care voi scrie cu altă ocazie, deoarece acum suntem prea ocupați cu cozonacii, nu? Hai să vedem cum i-am făcut!

Rețeta originală este aici. Eu am făcut miiici modificări.

  • 1kg făină;
  • 550ml lapte;
  • o linguriță rasă de sare;
  • coaja de la o lămâie sau o portocală (opțional);
  • 2 plicuri zahăr vanilat sau esență de vanilie;
  • 250g zahăr;
  • 5 gălbenușuri și un ou întreg;
  • 2 lingurițe drojdie;
  • rahat, nuci, stafide sau alte fructe confiate, cacao. Toate după gust;
  • câteva picături de ulei și două foi de hârtie de copt.

Trei lucruri sunt FOARTE importante:

  1. Să fie cald în bucătărie; Drept urmare, primul lucru făcut când am intrat în bucătărie a fost să dau drumu la cuptor, la foc mic. Pentru mine a fost un adevărat chin, deoarece mie îmi place să gătesc cu geamul larg deschis.
  2. Ingredientele să fie la temperatura camerei. Mi s-au părut ouăle că ar fi prea reci și le-am pus vreo zece minute în apă călduță
  3. Făina trebuie să o cerni cel puțin o dată. Eu am cernut-o o singură dată pentru că îmi era mult prea lene :w00t:

Pui laptele cu zahărul și esența de vanilie la încălzit (cât să nu frigă) și amesteci suficient de bine pentru a se dizolva zahărul. Cum singura măsurătoare ce puteam să o fac era cu măsurile, am pus 250 ml zahăr :D Într-un bol pui drojdia, două linguri de făină și două-trei linguri din laptele preparat anterior. În rețeta inițială erau 50g dar cum singurul meu cântar funcțional este ochiometru’, am luat 2 lingurițe serioase dintr-un pachet de drojdie proaspătă (pachet d’ăla de 500g). Am amestecat bine, bine, bine și am pus bolul deoparte, acoperit cu un prosop. Și l-am lăsat acolo vreo 15-20 minute, până mi s-a părut mie că a crescut suficient de mult. Asta este maiaua.

În astea 20 minute am topit untul (~un minut la micorunde), am separat gălbenușurile din cinci ouă, le-am pus într-un bol MARE și am adăugat o linguriță rasă de sare și coaja rasă de la o portocală. Le-am zăpăcit bine cu telul, am adăugat maiaua și restul de lapte și le-am zăpăcit și mai bine cu telul. După care am început să adaug făina. Câte una-două linguri, după care amestecam. Încă una-două linguri, încă o amestecare zdravănă, până se încorpora toată făina. Și am făcut așa până s-a îngroșat destul de mult și n-am putut să mai amestec cu telul.

Dar stai, credeai că m-am oprit? Nici gând! Am luat un linguroi de lemn și am continuat aceeași șmecherie: una-două linguri de făină urmate de o amestecare. Când a mai rămas cam o mână de făină, am presărat un pic pe masă și am întors bolul cu fundu’n sus. Moment în care a început chinu’ de pe lume: frământatul.

Despre frământat se spune că este unul dintre cei mai importanți pași în facerea unui cozonac bun. Teoria mea spune așa: deoarece cozonacii se fac în preajma sărbătorilor, cel care îi face trebuie să facă și un soi de penitență. Și cum un bici pentru autoflagelare n-ar da bine în bucătărie, s-a inventat frământatul…

Frământatul s-a produs în următorul fel: fix înainte de a răsturna aluatul pe masă mi-am băgat mâinile în untul topit. Astfel eviți situații… lipicioase :D După ce am răsturnat, am început să adaug puțină făină, puțin unt topit, puțină amestecătură. După aia iar făină, iar unt, iar amestecătură. Toate astea fără pic de grabă. Și asta pentru vreo 20 minute. Și dacă îți trece prin cap că este ușor… Ei bine, nu este.

Cum știi că ai terminat de frământat? Nu mai ai unt! Aluatul este pufos, are o culoare plăcută și te îmbie să-l bagi în cuptor. Dar ce, credeai că ai scăpat? Heh! Penitența!!!

Pui puțină făină într-un bol mare (eu am pus în același bol în care am făcut amestecul inițial) și pui toată șmecheria asta. Acoperi cu un prosop și lași să crească. Maaaaare :D Între timp, te duci și te uiți la TV.

După vreo juma de oră te duci să-l întrebi de sănătate (da, tot timpul ăsta am avut cuptorul pornit!) și vei rămâne surprins de cât a putut să crească. Al meu și-a dublat volumul lejer. Din aluat rupi aproximativ fix (!!) jumătate iar jumătatea asta o rupi în alte două părți egale. Pe rând, fiecare cocoloș este întins pe masă, într-un pătrat aproxmativ, cu latura ceva mai mare decât lungimea tăvii. Da, știu, matematică la greu. Să vezi când o să povestec de friptura rezolvată cu o integrală…

Înainte să te apuci de prepararea finală, pregătește tăvile: tapetezi două tăvi cu foarte puțin ulei, după care pui câte o hârtie de copt în fiecare tavă.

Cu foaia întinsă pe masa peste care ai întins un strop de ulei presari umplutura: dacă vrei cacao, pui câteva linguri de cacao într-un bol, pui câteva linguri de apă, apesteci bine și te apuci să spoiești foaia de aluat. Dacă vrei rahat, presari rahat. Dacă vrei nucă… În fine, ai prins mișcarea. Orice ai pune, pune din belșug! După ce te-ai săturat de presărat, rulează aluatul și repetă mișcarea pentru celălalt cocoloș de aluat.

După ce ai făcut două rulouri d’astea, te apuci să le împletești. Nu cred că trebuie să detaliez, nu? După ce le-ai împletit, așezi creația ta într-o tavă. După care repeți operațiunea cu boțul de aluat rămas, pentru a umple tava nr. 2.

Greu de crezut sau nu, cuptorul încă merge. În gol!

Pui tăvile deoparte și le lași să se plictisească un pic și să înceapă să crească (din plictiseală, desigur) vreo 20 minute. Nu se supără absolut nimeni dacă stă mai mult. Dar nu mai puțin! După ce au crescut, bați un ou și spoiești cozonacii cu oul. Presari mac sau susan peste cozonaci (după gust) și bagi la cuptor. Mie mi-a plăcut mai mult cum a ieșit cu mac…

Pui tăvile în cuptor pe mijloc și lași la foc mic (doar s-a antrenat cuptorul în ultimele două ore, nu? :w00t: ). După vreo 20 minute (nu mai puțin!) întrebi cozonacii de sănătate (vezi dacă s-au rumenit, dacă au crescut etc; nu ajută la nimic altceva decât la ridicarea moralului) iar după încă vreo 10 minute faci testul scobitorii: iei o țepușă d’aia de frigăruie și înfigi într-un cozonac. Ții 5 secunde și scoți. Dacă bățul nu e lipicios înseamnă că s-a copt și în interior. Ceea ce înseamnă că poți să-ți scoți capodopera!

Cum scoți cozonacii din cuptor, îi scoți din tăvi, dai hârtia de copt la o parte și îi răstorni. Nu îi lași în picioare să nu se dezumfle!

Îi lași puțin să respire și să se răcească – noi am fost la Mega Image să cumpărăm câteva prostii – și, 30 minute mai târziu, te bucuri de minunea ta de cozonac :D

Enjoy!

4 Comentarii

ana lisca a scris

deci ma bucur ca in sfarsit ai pus si poze! ;) arata excelent!
anyway this is what i call… a mult-itask man!!!! (cred ca despina e foarte fericita) :D poate o sa incerc si eu cozonacii.. desi in acest moment … visez niste muffins mari cu fulgi de ciocolata!!!

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter