Am să mă-ntorc bărbat…

Așa suna o mai veche piesă de la cunoscuta (și răposata, din păcate) trupă Vama Veche. Și era vorba, de ce altceva, dacă nu de „beneficiile” statutului de soldat. Sau de a avea o carieră în armată.

Eu nu am făcut armata. Și nu mi-e rușine cu asta. Am făcut tot ce am putut pentru a scăpa de armată. Am dat șapgă cât a mers. Când nu a mai mers, m-am înscris la facultate. Toți mă arătau cu degetul și îmi spuneau: armata te face bărbat! Sau armata te face mai ordonat (aici, dacă stau puțin să mă gândesc, ar fi nevoie). În fine, nu am vrut să fac armata din două motive principale. Primul: am o problemă cu respectarea ordinelor. Nu îmi place să primesc ordine stupide (și toți foștii/actualii mei angajatori pot confirma asta), nu îmi place să mi se spună ce am de făcut și nu suport ca un superior să fie mai prost decât mine. Și îmi place să cred că vad oameni mai proști ca mine mai des decât văd oameni mai deștepți decât mine. Al doilea motiv este legat de un eveniment recent…

Am citit pe câteva bloguri în urmă cu câteva zile și am văzut la TV în această seară cum un tiz de-al meu, ceva mai bătrânel decât mine (35 ani) a murit la „datorie” în Irak. Și a fost catalogat drept erou. Ok, a fost erou, nu a fost, nu mă pot pronunța, deoarece nu știu ce a făcut nenea ăla în acel război. Nu știu ce a făcut într-un război ce NU este al nostru, în care poporul român sau mai bine zis conducătorii noștrii dragi s-au băgat doar pentru a fi inclus într-o alianță nord-atlantică (ce legătură avem cu nordul și cu Atlanticul?!). Și cum am putea participa la un război de verificare a noilor tendințe în domeniul armelor contra unei țări ce nu are aceeași putere armată ca USA? Piry scria ceva despre niște retardați ce au omorât un animal fără apărare, ce a putut riposta doar cu mieunături și, eventual cu zgârieturi în fața unor oameni de câteva zeci/sute de ori mai puternici decât ea. Mi se pare doar mie sau seamănă un pic cu situația din Irak, atacat fiind de câteva țări, printre care se numără și România? Mi se pare doar mie sau Războiul din Irak seamănă cu războiul din Vietnam unde USA doar a testat arme, diferența că acum caută petrol?

Revenind la soldatul căzut la… „datorie”. Hai să fim serioși, datoria lui NU era să moară pentru o țară STRĂINĂ, într-o țară STRĂINĂ. Chiar dacă nu am făcut armata, știu că jurământul sună cam așa: JUR SĂ-MI APĂR ȚARA. Nu a jurat să invadeze o altă țară, nu? Băsescu ar trebui să se ducă în fața familiei soldatului și, privindu-i pe toți în ochi, ar trebui să le explice de ce mai era încă în Irak. De ce nu au fost retrași toți după ce Saddam a fost înlăturat. De ce a trebuit să moară încă unul pe lângă sutele care au murit și ce vor mai muri?

Pe de altă parte, cât de eroic poți muri dacă mergi cu un TAB și calci pe o mină? :-?

Până acum un an, vedeam aproape săptămânal la știri cum încă un soldat și-a pus capăt zilelor cu armamentul din dotare. Acum vedem că sunt omorâți în Irak. Oare cum era mai bine?

„Să mori pentru țară, astea-s povești
Trebuie să găsești ceva pentru care merită să trăiești”
Paraziții

Despre armată mai scrie și Arhi din când în când. Te pune puțin pe gânduri… Și nu, chiar nu mi-e rușine că nu am făcut armata…

8 Comentarii

v3l0 a scris

sa-ti explic care e faza cu „eroul”: e un fel de consolare…sa shtie familia de ce s-a dus ala acolo… pt ca totusi omul ala, indirect, a facut un bine tarii…ne0a ajutat sa fim in alianta aia si sa ne fie mai bine. Merita asta sa-si dea viata?!? CLAR CA NU.
Daca eshti navigator ai o asigurare de aprox 20 de mii de dolari/euro… macar\familia soldatului respectiv a primit aprox 200 de mii de dolari… pacat ca a trebui sa moara un om pt asta…

telegrafistu a scris

e o discutie veche dar simt nevoia sa-mi postez opinia. NU merita sa mori pt suma aceea de bani. NU merita sa mori pt superiori. NU merita sa mori pt alta tara… Daca ne gandim bine cum sunt tratati soldatii nostrii.. sunt foarte putini care in caz de razboi ar sta efectiv sa apere tara…
Va zic clar un lucru invatat pe pielea mea… dupa luni de zile de injuraturi si batjocura singurul lucru la care te gandesti cand ti se pune o arma cu munitie in brate si ti se spune sa-ti aperi tara este sa-i arzi un pat de arma in gura animalului cu 4 clase care te scuipa deunazi si sa pleci cat mai repede alaturi de familie… singura care merita aparata… parerea mea…

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter