Gata, m-am întors!

Concediu

Ziua 1
Am ajuns. După opt ore de drum printr-o ploaie oribilă, am ajuns la țară. Bunicii mei nu mă mai recunoșteau, vecinii nu mă mai recunoșteau, eu nu mai cunoșteam vecinii. Am fost surprins să aflu că aproape nimic nu s-a schimbat în cei zece (apropo’s, am aflat că nu am mai fost acolo de ZECE ani), totul fiind exact așa cum îmi aduceam aminte, până la cel mai mic detaliu, ceea ce m-a dus totuși cu gândul că într-un sat ceva mai retras este un conservatorism crunt, ce nu permite noului să se afirme. Am aflat că farmacia e deschisă duminica, dar este închisă lunea, ceea ce m-a surprins destul de mult, deoarece doar Biblioteca Județeană (din Constanța) mai avea un astfel de program.
Mi-a făcut plăcere să revăd Hanul Ancuței (în zece ani nu s-a schimbat deloc, așa cum am mai spus) și sper, în ciuda faptului că știu prognoza meteo, ca măcar o zi să nu plouă, deoarece mă simt ca „omul ce aduce ploaia”, mai ales că nu a plouat de ceva vreme aici.
În prima zi (de fapt jumătate de zi, că am ajuns pe la ora 2 PM) am văzut (sau m-au văzut, cum preferi) câteva rude, cu pupicii și comentariile de genul: „vaaaaai, ce mare te-ai făcut!” de rigoare. E totuși de înțeles, având în vedere cei 196cm ai mei :w00t:
Printre puținele lucruri ce s-au schimbat: a apărut o Biserică Penticostală și s-a început asfaltarea uliței.

Ziua 2
Tocmai mi-am adus aminte, cu noaptea în cap, unul din motivele pentru care nu stau cu ai mei părinți: la 6 dimineața, tatăl meu începe să o strige pe maică-sa (da, sunt pe jumătate oltean :D ). După cum spuneam, o strigă. TARE! (doar suntem la țară, nu?) După care intră în camera în care dormeam. La fel de tare începe să vorbească la telefon. Am considerat că 4 ore de somn sunt suficiente, prin urmare m-am trezit, m-am spălat (cu apă rece, de fântână :D ), am mâncat și am început să lucrez (am împrumutat un notebook pentru a putea termina la timp un proiect; halal vacanță, nu?), mai ales că începuse o ploaie demnă de povești horror. Plus că telefonul are semnal doar dacă îl țin în mână.. Sadic… Am consumat 5Mb într-o ora și mai am 15Mb de consumat în vreo trei zile, dar nu îmi fac probleme, deoarece răbdarea mea depășește traficul alocat de Vodafone (am conectat laptopul la telefon-> internet pe laptop :naughty: )

Ziua 3
Chiar dacă azi taică-miu nu a început să strige, mi-am dat seama încă o dată de ce maică-mea nu a făcut bine când și-a luat cățelele (peckinez, sau cum s-o scrie) : au început să latre pe la ora 7 în continuu. Pe la 8 am renunțat total la ideea de somn, deoarece câinii nu încetaseră să latre, din contră, începuse și câinele bunicilor… Mi-am făcut curaj să ies din casă pe o ploaie cu tunete și fulgere, până la WC-ul din curte, unde mi-am dat seama că iarna e mai bine să te ții până se face măcar primăvară dacă nu vrei să-ți înghețe „bijuteriile” :w00t: Oricum, odată cu fulgerele, s-a oprit și curentul electric, ocazie cu care am văzut avantajul de a avea laptop :naughty:
Ora 12, văd că este curent, că nu mai plouă, plec la o plimbărică mică cu bunicul meu, ne întâlnim cu juma’ de sat și aflu (iar) că suntem cu toții rude, mă întorc acasă, beau un pahar de vin (oooo, daaaa, vin oltenesc :x ) și încep să lucrez. O să iasă un cod amestecat bine după cât vin am băgat în mine :w00t:

Ziua 4
Am facut-o. Sunt complice la crima premeditată. A fost ucis cu sânge rece, și, contrar așteptărilor, am ajutat. Doar era porc (nu, nu porcu’ de frate-miu). Așadar, am participat la minunatul ritual de decupare a jugularei porcului. Care era mare cât un….. porc :D Nu mai zic că m-am trezit cu noaptea în cap (adică pe la 6), de parcă fugea porcu’ mai târziu… Bineînțeles, m-am trezit în același ritm ca în zilele trecute: al meu tată a binevoit să vorbească un pic mai tare (cu tente de țipete) fix în camera în care dormeam eu. A reușit să mă enerveze un pic un unchi (am spus mai devreme că toți suntem rude, nu?) spunându-mi: „trebuia să fi crescut tu la țară, mai vedeai tu laptoape și alte prostii d-astea”. Da, trebuia ca toți să fi crescut la țară… Toți ar fi trebuit să avem grijă de animale și am fi stat și acum în peșteri. :death: Sunt sătul de genul de oameni care consideră că toți trebuie să fie egali (parcă le spune comuniști, nu?).

Ziua 5 – întoarcerea

Gata, m-am întors. Spre bucuria unora (sunt puțini), spre dezamăgirea altora (ăștia sunt mai mulți), am ajuns acasă. După un drum ce a durat mai mult, un traversat de București în 45 minute (de la intrarea de pe București-Pitești până la ieșirea spre A2; și NU pe șoseaua de centură, da? :P ) am ajuns și m-am înfipt direct în pat. Muream de somn.

Concluzii
Frumos. Liniște. Foarte multă liniște. Îmi pare totuși rău că a fost o vreme urâtă (nu știu de ce, mi-am adus aminte de dj Internullo: „a fost o vremea” :w00t: ) și că nu am putut să mă urc în vârful dealului de unde se vede tot satul și să fac câteva poze. Îmi mai pare rău că satul se va stinge. Încet dar sigur. Sunt o grămadă de case părăsite, majoritatea tinerilor alegând să plece la oraș (ceea ce e de înțeles, judecând după opțiunile avute aici: apă doar de la fântână (adevărul e că o apă așa bună… mai rar :D ), speranțe de carieră nu prea sunt (e totuși un sat agricol iar o carieră în grajd nu cred că își doresc prea mulți), cel mai apropiat oraș este la vreo 50km iar în unele locuri șoseaua nu cred că este prea circulabilă iarna…

8 Comentarii

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter