Acum aproximativ un an am avut primele încercări oficiale de a nu da foc la bucătărie. A fost un an interesant, în care am învățat o grămadă de chestii noi și în care am gătit tot felul de treburi, de la banale taglliatelle până la tocănițe de porc cu portocale sau păstrăv cu sos de mere și ceapă (la care n-am link pentru că… n-am).
- Primul lucru pe care l-am învățat a fost că ingredientele fac diferența. De fapt nu ingredientele în sine ci calitatea lor. Am învățat că un parmezan adevărat dă un alt gust decât mizeria aia răzuită de la Napolact, că uleiul de măsline extravirgin ieftin este ieftin dintr-un motiv bun, că pastele se pot face foarte ușor și acasă și așa mai departe. Sfatul meu: nu te zgârci. Mai bine 100g de brânză bună decât 500g de brânză execrabilă. Mănânci mai puțin dar mai bine.
- Al doilea lucru învățat a fost că o râșniță de piper este indispensabilă. Diferența dintre un piper cumpărat gata măcinat și unul măcinat la nevoie este ca de la cer la pământ. Înainte să iau râșnița nu credeam că diferența e atât de mare, dar… este! Sfatul meu: cumpără cel puțin o râșniță pentru piper.
- Al treilea lucru învățat este că un cuțit bun este indispensabil. Întâi un Victorinox, apoi un Global (apoi o grămadă de cuțite primite cado’). Sfatul meu: ia-ți un cuțit bun! Nu unul de mii de euro, dar unul decent, de 50-100€ ar trebui să-și facă treaba.
- Al patrulea lucru învățat este că un cuțit bun trebuie… respectat. Exceptând situația în care în ultimii cinci ani ai gătit zilnic, pentru minim două sute de oameni (adică ești bucătar profesionist), cască ochii. Altfel se pot întâmpla accidente. Sfatul meu: focus!
- Al cincilea lucru învățat este că tot timpul poți învăța ceva nou. De la cum să cureți usturoiul mai repede, până la cum poți face un sos bechamel. Sfatul meu: experimentează!
Una peste alta, a fost un an plin, din care am extras doar o mică parte din treburile de care mi-am adus aminte. Este o activitate ce mă relaxează și mă… satură. După o zi de scris cod și debug, nimic nu se compară cu o mâncare aburindă, frumos mirositoare și delicioasă. În plus, a început să mă preocupe mâncatul mai sănătos. De la shaworme, McDonalds și KFC servite cel puțin de două-trei ori pe săptămână, am reușit să ajung la maxim o ieșire pe lună, de poftă.
Ah, și am învățat să fac și o cafea foarte bună: fierbi apă în care pui câteva cuișoare, nucșoară, scorțișoară sau cardamom, adaugi două lingurițe de cafea pentru fiecare cană de apă (depinde cât de tare o vrei), iar în cană pui așa: 1-2 tbsp (table spoon) frișcă lichidă (eu folosesc hulala) și 2-3 tbsp de lapte. Se amestecă bine și… se servește. Dacă ai și ceva frișcă bătută să pui deasupra, go crazy!
sunt de acord cu tine in ceea ce priveste calitatea nu cantitatea
Daca tot zici de calitate, nu ti se pare cam naspa frisca Hulala?
Florin, pe unde fac eu cumpărăturile am găsit doar Hulala și La creme nu știu cum (o cutie albastră). Aia albastră parcă este un pic mai dulce, dar se și bate un pic mai greu (foarte puțin sesizabil, ce-i drept).
Dacă ai vreo sugestie de marcă, sunt deschis noilor oportunități
Dap, e bine de stiut. Chiar vroiam sa ma apuc si eu sa gatesc ceva zilele astea. Dar chiar nu stiu ce.
Joie, spune ce ai prin frigider/cămară și venim cu propuneri!
@Joe, sa fim seriosi. Sunt mii de retete, unele simple si altele complexe, si tu zici ca nu stii ce sa gatesti? c’mon
Pai e mai greu decat pare
Am facut asta pana la urma http://gospodini.blogspot.com/2009/07/spaghetti-chicken-alfredo.html
Insa am facut-o fara chicken
N-a iesit prea bine dar a iesit ceva. Data viitoare mai adaug usturoi si niste condimente.
Ai putea încerca taglliatelle-le de care am pomenit la început. Simplu și rapid de făcut (durează 15 minute din momentul în care te apuci de treabă până pui în farfurie mâncarea) și relativ ieftine (dai ~20 lei pe o bucată de parmesan pe care o folosești pentru cel puțin 6-8 porții). Poți folosi și paste cumpărate.
auzi… cum se cheamă niște paste făcute cu:
– brânză
– usturoi feliuțe
– cimbru
– ulei. de măsline, chit că prefer uleiul de floarea soarelui: nu contează de unde e ăla de măsline, cât a costat, și cât de „extravirgin” e, tot mă ia cu leșin la stomac când conține mâncarea așa ceva
– cevași sos de roșii / pastă de tomate
– și cașcaval ras pe deasupra, asta după ce le pui în boluri, la mâncat.
nu de alta, da trebuie că are un nume d-ăla italian răsunător… și dacă ceri la ristorante o porție, găsești în farfurie:
– 3 (trei, pe numărate) „fire” de paste
– brânză imaginară
– cimbru… în visele tale umede
– cașcaval… la alimentară
– usturoi… la fel ca_cașcavalul
și porția e neprețuită: 30 de roni bucata.
și asta e una ieftină
râșniță am, produse de la Napolact nu cumpăr din principiu, cuțit bun am. prea bun. doar să-mi rămână degete…