Bitdefender nu e în stare să se curețe singur

Pot spune că urăsc softurile care nu se dezinstalează complet. Iar pentru cele de care scapi doar cu reinstalarea sistemului de operare am doar cuvinte de laudă. Și gânduri mărețe: tras în țeapă, ars cu smoală, tras pe roată și bukake cu chinezi. După care i-aș pune să-și facă seppuku cu un cuțit ruginit.

Așa, după o scurtă introducere, să revenim la shitdefender bitdefender. În urmă cu vreo două-trei luni, când s-a lansat noua versiune a minunatului antivirus am zis să-l pun, să vadă și ochiu’ meu ce mai scot românii. Dincolo de interfața „ușor” neintuitivă, am observat că nici nu prea… funcționa. Parcă nu pornea engine-ul sau ceva de genul ăsta.

Nu mi-am bătut capul. Am dezinstalat și mi-am văzut de treabă. Asta ca să observ azi următoarea chestie în system log:

Întrebarea absolut normală este: ce încredere poți avea într-un antivirus care nu e în stare să se curețe singur?

Nu de alta, dar ca și Symantec, Bitdefender o dă în căcaturi d’astea de doi lei.

14 Comentarii

v3l0 a scris

Pe la clientii ale caror calculatoare le-am mai „toaletat” am descoperit Avast ca fiind sursa problemelor de gen: incetinit sistem, erori etc. Asta se intampla pt ca mzeria aia de Avast se blocheaza neprovocata.

Singurul AV free pe care il sustin si chiar il folosesc zi de zi pe laptopul personal este Avira.
Desi n-am folosit eu, am vazut si versiunea full a lui Avira dar pt cei care nu folosesc clienti de mail locali si nu au nevoi speciale merge s Avira Free.

Acum stau si ma uit putin ciudat la cei care incearca sa tina pasul cu noile versiuni ale antivirusilor crack-uiti si ma bucur ca nu (mai) am stress-ul asta.

v3l0 a scris

Ultima data cand Avast shit himself era pe un AMD 64 3000+ care nu e tocma ultima generatie, dar nici petarda nu e.
Avira incetineste enorm sistemul in timpul update-ului. ENORM. Dar daca te inveti cu el ii ierti asta si 1-2 minute mai tarziu e la locul lui si iti poti face treaba fara sa iti aduci aminte ca e acolo.
Normal ca sunt constient ca in diverse combinatii User + masina si Avast si Avira pot sa faca figuri urate, dar pe de alta parte sunt sigur ca sunt sisteme cu Core i7, minim 4GB ram si un SSD acolo sa fie, pe care nu vei rula un Symantec la modul decent, desi teoretic ai hardware sa muti muntii…
(poteito, potato)

v3l0 a scris

Unora dintre noi le plac antivirusii care mai si curata, nu doar sterg tot ce li se pare suspect.
Unii antivirusi nu iti permit sa pastrezi un fisier infectat sub nici o forma, rezultand cel putin 2 cazuri in care se creeaza neplaceri utilizatorului.
Daca ti se sterge un executabil cunoscut ca fals-pozitiv (multe crack-uri de jocuri si programe au problema asta) sau daca ti se sterge un document important de business, fie el si virusat, pierzi timp si/sau bani.
Eu am zvut atasamente in Yahoo pe care mizeria aia de Symantec de pe serverul Yahoo nu ma lasa sa mi le mai iau si a trebui sa fac scandal pe la supportul lor ca sa-mi vad fisierele.

Casper a scris

Eu iti recomand Kasperky, intradevar e pe bani, dar merita fiecare leut… il folosesc si acasa cat si la firma pentru protectia serverelor de mail, nu a calcat niciodata stramb. si vorba aia… rusii se pricep la doua lucruri la baut vodka si la solutii antivirus :)

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter