Recomandări: Mobilă în Constanța

În urmă cu aproximativ o lună m-am apucat de renovat o cameră. Și dacă tot am dat cu var, am zis să fac și două chestii: o revizie la aerul condiționat și un șifonier mai mare, poate-poate primesc și eu dreptul la un raft mai mare…

Mobilă în Constanța

Bloggerul nr. 2 al Constanței (eu fiind nr. 1, evident!), Cristi Mirea, face și ceva mobilier. La comandă. Și cum la fiecare beermeet se lăuda cu ce face, am zis să vedem dacă are cu ce să se laude sau nu. A venit, a măsurat, ne-a dat idei, ne-a sugerat chestii, am ales culori. Apoi ne-a făcut câteva schițe 3d ale camerei. Apoi, două săptămâni mai târziu, s-a prezentat la ușă cu lemnăraia. Câteva ore mai târziu aveam un dulap gata de a fi șters :D Poze nu avem, pentru că ne-am grăbit să-l umplem, iar plin… nu are farmec (dar voi pune o schiță). Trebuie doar să mă credeți pe cuvânt că este făcut foarte solid. Foarte! Am zis de prețul foarte bun? Nu? Eh, am zis acum.

Montaj/Revizie Aparat de aer condiționat

Mergând pe ideea „omu’ gospodar își face vara sanie și iarna își repară aerul condiționat”, am sunat la o firmă găsită online: Cool & Heat Systems. Cam neîncrezător, ce-i drept, dar având în vedere că alte firme cer taxă doar pentru deplasare (!!!), am zis să îi încerc un pic.

Ce au făcut? Au demontat un geam și AC complet (unitate internă/externă), refăcut izolație termică (deh, păsăricile întotdeauna te bagă la cheltuieli), curățat, băgat freon în instalație și alte mici mărunțișuri. Partea nasoală e că a costat cam cât montajul unui AC nou (puțin peste 300 lei)

Oamenii au venit imediat ce i-am sunat, s-au mișcat foarte repede, foarte amabili, au lucrat foarte curat.

Așteptăm vara, să vedem și cum merge treaba :)

1624667_628055143910217_2014834794_n

Asta așa, să nu mai zică lumea că sunt veșnic nemulțumit!

7 Comentarii

Andreea a scris

Buna! Si eu as vrea sa imi fac in dressing la Cristi Mirea. Imi poti da cateva detalii legate de dimensiunea dressingului si pret? Al meu clar va avea alte dimemsiuni, dar macar sa imi fac o parere inainte sa il contactez. Multa

Ionuț Staicu a scris

@Prodix: repet, la mine au fost anumite probleme de rezolvat; excluzând găurile prin pereți, s-au repetat fix pașii necesari montării. Cred că o revizie/curățare costă ceva mai puțin :)

@Andreea: dimensiunile sunt 250x200x65 (aprox). Prețul pot spune doar că a fost mai mic decât ce se găsește în magazinele de mobilă, dar e posibil să fi fost la mijloc un discount de blogger sau ceva :w00t:

@Joe: Dacă tu spui… Așa o fi :D

@Cristi: Nici chiar așa!

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter