Chiar dacă acum câteva zile criticam decizia Primăriei de a face o pagină de Facebook, trebuie revin cu o mică actualizare și să-mi schimb un pic părerea.
Ce e bine§
Cel puțin acum, că e la început, se răspunde foarte repede și foarte la obiect (așa am aflat prețul plicurilor, de exemplu). Dacă ai vreo sesizare, doar lași un comentariu și vei fi înregistrat; despre rezolvare… încă nu știu ce să zic (eu am adăugat o sesizare referitoare la trecerea asta de pietoni)
Ce e mai puțin bine§
Chiar dacă înțeleg motivele din spatele alegerii Facebook (nu este nevoie de înregistrare, utilizatorii primesc notificări etc) este, cel mai probabil, o idee nu tocmai fericită (tocmai de aceea am decis înființarea DevForum și renunțarea la grupul de FB): căutarea este foarte ineficientă (și devine imposibilă dacă este activitate intensă), organizarea subiectelor lasă de dorit șamd.
Din păcate însă, s-a ales o soluție de compromis: câte o pagină pentru fiecare „obiect de activitate”: urbanism, drumuri, ajutoare sociale etc. În fiecare din aceste pagini, administratorul adaugă o imagine cu săptămâna în curs unde se adaugă comentariile. Acum nu sunt probleme, dar în cazul în care se adună sute de comentarii într-o săptămână va fi destul de anevoios de citit.
Ce ar fi mers?§
O platformă WordPress și autentificarea cu Facebook. Există comentarii, există tag-uri, căutarea poate fi foarte eficientă. Alternativ, un forum, pentru discuții elaborate.
Concluzia§
Rămâne de văzut cum se descurcă; posibil voi reveni cu o actualizare în viitor. Până atunci: