Conspirația Poc Poc

Conspirația Poc Poc

Primul meu contact cu un calculator – altul decât unul de buzunar – s-a intâmplat cu ceva timp în urmă; mâine-poimâine se fac 20 ani. Era un HC 91.

Evident, la cei 13-14 ani de atunci, tot ce puteam face pe un calculator era ceea ce făceam și pe consolele timpului: să mă joc. Și în cei aproape 20 ani în care m-am tot jucat diverse jocuri, am ajuns la următoarea concluzie ce sună a conspirație mondială:

Majoritatea jocurilor par a ne a ne antrena pentru un război sau pentru o luptă corp la corp (sau a ne satisface setea de război sau luptă?). Aproape orice joc, indiferent că-i unul de acțiune sau strategie (să fim serioși, astea sunt cele mai populare jocuri) implică o mică luptă. Un mic război ce presupune să-i căsăpești pe alții. Să fac o analogie cu Ender? Să nu fac? Hai că nu fac.

Aici intră în joc teoria conspirației: suntem pregătiți constant, de câteva zeci de ani, de la vârste fragede, de un război. Tot felul de arme, care mai de care mai spectaculoase, mai SF. Doar că – în cazul în care am dreptate – în eventualitatea unui război, când un puști va pune mâna pe.. nu știu, plasma gun nu va pierde foarte mult timp mirându-se cu „wow, ce tehnologie au ăștia” ci un un maximum de „heh, trage la fel ca în Quake”.

Asta ca să nu menționez și de faptul că jocurile cu un succes mai moderat – cel puțin în cazul FPS-urilor – sunt cele la care jucătorii spun foarte indignați că „armele nu se comportă realist” în condițiile în care… nu au tras cu o armă reală în viața lor.

Un Comentariu

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter