Stadiile cunoașterii

După mai bine de 30 ani de viață am ajuns la concluzia că sunt câteva stadii ale cunoașterii prin care trebuie să trecem cu toții.

Când eram mai mic, am citit o poveste despre un elev chinez, un pic nerăbdător, care tocmai învăța să scrie. Învăță el să scrie până la 10, după care aruncă pensula și declară învingător „eu știu să scriu!”. Câteva zile mai târziu, tatăl lui îl roagă să scrie o scrisoare unui bun prieten, al cărui nume s-ar fi tradus prin „O mie de miliarde”. După câteva ore de scris și câteva foi consumate și umplute doar cu zero (deh, trebuia să ajungă la câteva miliarde!), îi comunică tatălui său că… nu prea știe să scrie.

Cel mai probabil am reușit să măcelăresc povestea în ultimul hal, dar (sper eu) cel puțin am păstrat esențialul: nu poți sări anumiți pași.

Atunci când știi puțin§

Atunci când știi puțin, nu știi cât de puțin știi de fapt. Prin urmare, ești convins că ești în posesia adevărului absolut. Adu-ți aminte cum erai în adolescență, când aveai impresia că toți din jurul tău sunt extrem de proști. Ca programator începător, după primul „Hello, World” vei avea impresia că poți scrie un sistem de operare fără probleme, dacă vrei. Știi că poți, doar că nu vrei.

Atunci când știi puțin mai mult§

Adolescentul a început să crească; programatorul să învețe mai multe. Începi să-ți pui întrebări, să îți zici că este măcar o mică șansă ca măcar cineva să fie un pic mai deștept decât tine. Începi să realizezi că ai mai putea învăța ceva nou în fiecare săptămână și că sistemul ăla de operare nu-i chiar atât de ușor de scris…

Atunci când știi§

Este acel moment în care îți dai seama cât de puține știi de fapt. Iar ăsta-i cel mai important, pentru că acum vei fi pe punctul de a fi ori motivat să înveți mai mult, ori demotivat să nu mai înveți deloc.

Atunci când vezi un puști de doi ani care ține ritmul mai bine decât un metronom.

Mi-am dat seama și de faptul că anumiți pași nu-i poți sări. Noi, românii, avem o vorbă: până nu dai cu capul de pragul de sus, nu-l vezi pe cel de jos (iar eu, la 2m ai mei, am învățat literalmente acest lucru!). Nu poți ajunge la concluzia că atunci când știi multe ajungi să îți dai seama că știi, de fapt, foarte puține.

Mă poți crede pe cuvânt, îi poți crede și pe alții pe cuvânt când îți zic asta, dar sunt niște stări ce trebuie să le experimentezi (și le poți experimenta doar atunci când înveți ceva nou zilnic), altfel nu faci decât să crezi și să nu cercetezi.

Și nimeni nu vrea asta.