Drift-uri și amintiri

Aici sunt drifturile:

Urmează o amintire de acum vreo cinci poate chiar șase ani, de pe vremea când lucram în service…

Știu că era un frig crunt de îți înghețau oasele, patronul service-ului nu te lăsa să te încălzești lângă calorifer (că deh, așteaptă clientul…) iar cheile rămâneau lipite de mână (nu sunt bancuri… când e foarte frig și e și puțină zăpadă, cheile chiar se lipesc de piele!). Și cum era foarte frig, și cum eram și cel mai mic, a căzut beleaua pe capul meu să mă duc să schimb un alternator la un cap-tractor Volvo (adică ceva în genul celui din filmul de mai sus, doar că era Volvo). În port. La marginea portului. Unde intră vântul în oraș…

A fost una dintre cele mai terifiante experiențe prin care am trecut, deoarece am rupt două tubulare de 19 iar la a treia (care era ultima și a clientului) trăgeam cu grijă. Asta pe un frig crâncen ce a făcut cheile să devină casante iar banda izolatoare să nu funcționeze (adezivul nu prea își mai făcea simțită prezența). După vreo două ore de chin și groază, reușisem imposibilul: transplantul de alternatoare era terminat. Evident, am avut o a doua problemă ce mă adusese la capătul răbdării: motorul mastodontului nu mai pornea deoarece bateriile erau descărcate (pentru cine nu știe, alternatorul se ocupă cu încărcatul bateriilor; acesta era defect -> baterii goale). Caută cabluri în port. Am găsit cabluri, am găsit și un alt camion dar… oricât de apropiate erau mașinile, cablurile erau prea scurte.

Am unit cele două cabluri făcând unul singur, dar mai lung pentru (+) bateriei și am pus un levier între două roți ale celor două mașini pentru a alimenta și cu (-). După încă vreo 5 minute de așteptat să se încarce cât de cât bateriile, a pornit. Pun aparatul de măsură pe borne… Stupoare: ALTERNATORUL NU FUNCȚIONA. Acela a fost unul din momentele când mă bucuram foarte tare că nu fumez, deoarece cred că aș fi aprins un pachet dintr-o dată. După o scurtă verficare de rutină, mi-am dat seama că uitasem să conectez o mufă (ups :D ) iar totul a început să funcționeze ca prin minune.

După toată treaba asta, nenea șoferul s-a apucat să presteze prin port la fel ca tipul din filmul de mai sus, făcând drift-uri prin dană (era destul de liber). Dacă în film ți se pare că e ciudat să vezi ditamai animalul făcând drift, îți garantez că live este mult mai impresionant (dovada e că n-am uitat și nici nu cred că voi uita vreodată) și chiar îți doresc să vezi așa ceva (desigur, fără să trebuiască să lucrezi la un asemenea monstru).

11 Comentarii

v3l0 a scris

Vreau si eu la truck drifting!!!
Ioane stai bine la ganditul alternativelor.
Cred ca poti da clasa oricui la reumatism… Eu zic sa-ti iei si o motocicleta, sa termini treaba… pana la 40 de ani nu o sa mai poti sa cobori din pat :))

v3l0 a scris

La 50mA pe inima… ti-ai schimba radical atitudinea iar eu stiam ca pana si o masina mica trage ceva zeci de amperi ca sa porneasca…nu vreau sa ma gandesc la „camionasul” ala…

Serios, indiferent de tensiune, daca traseul curentului prin corp trece si prin inima si are o vaoare de peste 50mA… ar fi bine sa ai si testamentul scris.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter