De ce își urăsc oamenii joburile? De aia!

De ce își urăsc oamenii joburile? De aia! ©

Citeam la Marius că are o nedumerire cu oamenii ce își urăsc joburile dar care nu renunță. Ca om care am tras vreo patru ani pe un job pe care îl disprețuiam din toată ființa mea, cred că sunt în măsură să-i răspund oarecum la întrebare (și să adaug niște presupuneri).

Ca popor am fost „educați” că spiritul contează mai puțin; ceea ce contează cu adevărat este bunăstarea materială. Și cum poți avea așa ceva dacă nu, evident, prin muncă? Starea de spirit, cea care îți dictează cum te comporți în societate (nu neapărat doar când ești la muncă), este extrem de puțin importantă (spre zero), ceea ce generează depresii, vizite la psiholog (iar vizitele la psiholog sunt ținute secrete, doar nu vrei să creadă lumea despre tine că ești nebun!), sau ieșit din casă pe geam. De la etajul opt.

Ceea ce generează un oarecare confort: timpul trece, leafa merge. Mă duc la muncă, îmi fac treaba cum pot, îmi iau banii. De ce aș căuta altceva cât timp mă pot duce seara acasă să îmi boxez puțin nevasta (și nu, aici NU fac referire la veciul de deasupra!) și să o ard în fața blocului cu o bere la PET?

Cu cât trece mai mult timp, intri într-o oarecare rutină, din care îți va fi din ce în ce mai greu să ieși (pentru că apar tot felul de presiuni). Mai ales că tu știi că tata a lucrat toată viața într-un singur loc. Ce o să creadă familia când îți schimbi joburile atât de des?

Și că tot ziceam de presiuni: nici să pleci după o lună nu poți, că nu te va crede nimeni că ai plecat tu, de bună voie.

Cu cât trece mai mult timp apar și mai multe responsabilități. Mai știi acum zece ani când puteai să-ți spargi tot salariul pe tot felul de prostii? Acum ai de plătit chirie, poate ceva rate, poate niște rechizite.

Întotdeauna îți zici că până la anul vei pune ceva bani deoparte și poate vei căpăta ceva curaj să-ți dai demisia și să încerci altceva. Am avut nevoie de patru ani, timp în care am zis „luna viitoare îmi dau demisia!”. Patru ani să strâng o fărâmă de curaj!

Și răspuns la întrebarea de final:

Când a fost ultima dată când te-ai ridicat din pat cu entuziasm, dornic să îți începi ziua, să te apuci de treabă, entuziasmat de proiectele pe care le ai de făcut? Azi, ieri, acum o săptămână sau…?

Azi. Și ieri. Și cam în fiecare zi, de mai bine de șapte ani!

Evident, aici vorbim de meserii ce necesită un oarecare nivel de pregătire și/sau vocație: medici, avocați, contabili, programatori etc. 

3 Comentarii

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter