Am îmbătrânit :(

Acum cinci ani, când lucram în service-ul auto consumam un PET de 2l de Pepsi/Coke/Mountain Dew în câteva ore (vreo două-trei ore, maxim). Desigur, stress pe măsură, deoarece se găsea de fiecare dată câte un client irascibil sau care le știa pe toate și se apuca să mă învețe meserie (am avut un client care spunea că el simte curentul prin izolație; când l-am auzit am băgat lampa în buzunar și l-am rugat să-mi testeze firele). Când nu erau clienți se găsea câte un șef mai parvenit sau bătut în cap care, în dorința avidă de afirmare ne punea să măturăm curtea la fiecare 30 minute.

Revenind la sucurile pline de chimicale de care am amintit la începutul însemării și despre faptul că eram un consumator înrăit, acum mă uit la sticla de Coke (2l) ce o am în față de ieri și observ că este pe jumătate goală (sau plină). Și asta după ce am mai împărțit câteva pahare la oaspeți De ce un apetit mai scăzut? Pur și simplu nu mai au același gust. În plus, și posibilele probleme ce le am cu stomacul (mă mai roade din când în când, dar deh, frica de medici își spune cuvântul) sau cu dinții (de fiecare dată când mai beau o „tărie” o simt câteva ore după aceea în dinți) contribuie la o reținere din partea mea.

Așadar am început să mă dau pe chestii mai pașnice: mai un pahar de lapte, mai o cană de ceai fierbinte (sau rece, depinde când îmi mai aduc aminte să sorb din cană), mai niște apă plată că face bine la rinichi. Da, știu și berea face bine la rinichi, dar nu prea le am cu alcoolul, iar o bere mă face knock-out pentru vreo oră.

Mă uit în calendar, văd că am aproape 26 (fără trei luni). Și nu îmi vine să cred cât de mult m-am putut schimba în trei ani și cât de repede au trecut acești cinci ani. Am schimbat cel puțin trei job-uri (ca domeniu de activitate), cu puțin chin scoatem patru: electrician auto, service it (reparam calculatoare, imprimante, făceam rețele, etc), alt service it (în care mai mult făceam pe gestionarul și pe secretara și pe contabila ) și, în final, programator (mă apucasem să învăț de când eram în service, dar învățam cu pași mărunți).

De ce a apărut această însemnare? Păi… Zilele astea (știu că a fost în jurul datei de 1 mai, dar nu știu exact) se împlinesc patru anișori de când am plecat din service-ul auto. Am renunțat la o meserie murdară, extenunantă fizic dar și psihic dar frumoasă pentru a face o altă meserie, de această dată doar extenunantă psihic, dar mult mai frumoasă. Comparativ, cele două meserii se aseamănă, deoarece pentru multe mașini erau necesare „hack-uri”, deoarece erau clienți zgârciți ce preferau să cârpească decât să cumpere ceva nou (mai bine folosesc IE6, că și-așa vine cu Windows!).

Regret? Nu, chiar dacă uneori mai sunt nostalgic și cad în butoiul cu melancolie. A fost primul meu job, a fost primul colectiv din care am făcut parte (chiar dacă și acolo, ca în orice alt colectiv – cum am văzut mai târziu – toți se mâncau între ei) și cu banii câștigați în prima jumătate de an mi-am luat primul calculator (am dat vreo 15 meleoane în 2000; da, lucrez de la 18 ani și NU mi-e rușine cu asta!).

Gata. Mai iau o gură de Coke (în amintirea vremurilor trecute) și mă întorc la treabă.