N-am mai ajuns în parcul Tăbăcărie de… un an, cred. Am profitat de vremea extrem de frumoasă (cred că au fost cel puțin 20°C!) și ne-am dus să căscăm ochii și să luăm o gură de aer curat.
Ne-am pricopsit în schimb cu un aer puternic (și amărui) de balegă de cal. Sau ar trebui să spun baleguță de căluț? Oricum ar fi, puțea îngrozitor. Mă întreb dacă se dă și bon… O să sun la ANAF, să vedem ce părere au domnii de acolo…
Mai departe, n-am putut să nu remarc stăpânii de câini, care, în continuare, nu adună căcații lăsați de potăi. Civilizație, nene! Desigur, și Primăria își face treaba, mai ales că în parc nu sunt persoane ce nu permit echipa de ecarisaj să-și facă treaba…
Nici cei de la curățenie nu și-au uitat îndatoririle:
Un pelican (cred) și o rață fugite din rezervație:
Și un pic de DoF cu obiectivul de care ziceam și aici (din păcate mi-a venit ideea să experimentez cu setările mult după ce am ajuns acasă, deci… data viitoare):
Și o coadă la înghețată cum n-am mai văzut niciodată (am zis că era cald, nu?):
Iar asta era prin oraș:
Doar facem colectare selectivă a gunoiului, nu?
Voi cum ați petrecut de Paște?
Si noi, tot pe acolo.
Hai bă, numai alţii au muncit? Ce mama dracului corectitudine e asta?
Parcul Tăbăcărie a rămas aşa cum era. Un loc cu mulţi copaci şi cam atât. Curăţenia e departe de parc, la fel cum e şi bunul simţ.
Apropo, să iei ceva pastile anti-tremurici, că imaginea cu DoF are blur grav. Şi dacă găseşti ceva bun să-mi recomanzi şi mie, că de când n-am mai plimbat animalu’ am uitat cum sa fac o fofografie bună.
Am și eu o vârstă. Mai tremur, mai uit chestii…
Life is not perfect.
Eu am ajuns prin Mamaia. Construcții, gropi și mulți oameni.
Degeaba au pus pista aia de biciclete- nimeni nu o respectă.. Adevărul e ca e pusă și pe mijloc, iar noi încă suntem obișnuiți să fim ocoliți..
În primul an când au făcut/marcat pista (nu mai știu dacă anul trecut sau acum doi ani; deh, vârsta, cum am zis mai sus) am fost pe acolo și pur și simplu m-au apucat dracii pentru că toată lumea mergea în toate direcțiile; în loc să meargă un pic mai organizat, fiecare sens pe partea dreaptă (sau stângă!) a drumului, mergeau și se loveau ca oile.
Ba chiar era un bou pe pista de bicicliști care era foarte (FOARTE!) revoltat că nenorociții ăia îl claxonează! Păi pentru asta ne-au murit copiii la revoluție? Să nu mă pot plimba pe mijlocul străzii? PFFFF!!!!
Prin 2010, în Viena, mergeam și noi pe trotuar (credeam noi) și nu înțelegeam de ce se uitau urât la noi bicicliștii. Până ne-am dat seama că liniile alea albe de pe trotuar nu sunt chiar pe trotuar iar noi… noi nu eram chiar pe trotuar. Deh, au văzut țăranii civilizație… (cel puțin nu le-am mâncat nici o lebădă!)