Nimic de pierdut

Nimic de pierdut ©

În tinerețile mele am fost un fan al câtorva trupe de hip-hop  din România. Într-o ordine aleatorie, aș putea aminti BUG, La Familia, Il-Egal, RACLA, Paraziții, etc.  Ce este amuzant este că toți în versuri se laudă că ei nu uită de unde au plecat, că frații sunt frați, orice s-ar întâmpla, bla bla bla. Exact ca maneliștii, cum bine mi se șoptește în cap de către un pitic ce încă n-a adormit. Ce este mai amuzant este altceva: ei se laudă chestiile astea ÎNAINTE ca ele să se întâmple.

Cum au început să se învârtă bani mai serioși în industria asta, adică după 2000 (să fim serioși, în 97-99 abia le ajungea de-un Cico după ce plăteau toate datoriile), deja treaba se împute: unii se droghează (Marijuana, Sișu, unul de la Ilegal, etc), alții se ceartă pentru bani (La Familia cu BUG), etc.

Fac pariu că în cazul în care îi pui să asculte piesele mai vechi, toți vor începe cu scuze:

– stai frate, eram mici, ne credeam mari, voiam să avem succes;

– da mă, nu înțelegi tu, dar noi atunci eram ca frații. Care frați?! Eu cu frate-miu abia ne suportăm! Eu n-aș putea face echipă cu un asemenea om… Și nu, interesul NU poartă fesul;

– știi, ne-au păcălit la bani. Păi… Parcă spuneai că banii NU sunt importanți!

Well? Uite d-asta m-am dat încet încet pe Metallica – în urmă cu vreo 5 ani știam maxim 5 piese de la ei, dar într-un moment de plictiseală cruntă am făcut rost de câteva albume mai vechi și am devenit fan – Armin și alte genuri ce nu instigă la manelizare. Dintre toți, acum mai ascult Paraziții cu plăcere, pentru că au un stil diferit de restul. În clipele de nostalgie, ascult și restul, dar, din fericire, sunt destul de rare :D


3 Comentarii

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter