Încă mai trăim în țara lui „să ni se dea!”

Încă mai trăim în țara lui „să ni se dea!” ©

Aș vrea să zic câteva cuvinte despre articolul dat de Alex pe Facebook. Și a altor articole de genul ăsta. Cum care gen? Articole în care se compară prețurile din România cu prețurile din alte țări, desigur! Ori în presă – cum a fost cazul mai sus – ori pe bloguri, românii nu ezită să se plângă de ce salarii mici au și ce prețuri mari sunt în România…

Și, într-adevăr, atât în Italia cât și în Austria – singurele țări unde am poposit suficient de mult pentru a ajunge în supermarket-uri (sau măcar magazine în zone non-turistice) – prețurile mi s-au părut comparabile cu cele din România, dacă nu chiar mai ieftine.

Și primul impuls a fost, evident, cel de revoltă: cum, de ce au ăștia salarii minime de 5000€ iar noi ne zbatem în mizerie cu 200€/lună?

În primul rând, nu salariul minim e problema. În al doilea rând:

Majoritatea țărilor europene NU au un salariu minim. Iar aici includem Italia, Germania, Finlanda, Danemarca, Austria, Norvegia , Suedia, Elveția etc. Sigur, sunt anumite aranjamente între angajați și angajatori, dar la nivel guvernamental? Nimic.sursa

Tan tanaaaa!!! Țările renumite pentru un salariu minim generos… nici măcar nu au un salariu minim stabilit de guvernanți!

Acum, revenind la prețurile mai mici: ce se compară? Păi coșul zilnic: fructe, legume, chestii banale. Care nu se produc în România! Serios, când ai văzut ultima dată morcovi românești în supermarket? Vinete? Ceapă? Usturoi? Cartofi? Avem morcovi din Spania, vinete din Franța, usturoi din China, cartofi din Olanda și tot așa.

Legumele (sau fructele) românești apar în supermarket cam o lună pe an și le poți deosebi de cele de import nu după etichetă – cum ar fi normal – ci după cantitatea de pământ de pe legume (morcovi, cartofi) sau după lovituri sau dimensiuni (mere). Și, evident, după preț. Care este mai mare!

Acum, nu știu cum își imaginează cineva că funcționează capitalismul sau economia de piață, dar sper că nu-și imaginează cineva că un producător din.. orice țară va face vreun discount doar pentru că românii au un salariu mai mic!

Indiferent de unde este cel ce îi cumpără tona de roșii, tot atât va plăti. De aici este simplu: costă și durează mai puțin să transporți din Spania până în Franța sau Germania decât România.

Eu n-am văzut pe nimeni revoltat de prețul ridical al rambutanului, sparanghelului sau al rodiilor. De ce? Pentru că nu sunt produse în România. Iar oricine întreg la cap acceptă că ce nu e produs la nivel local va costa mult; ba chiar direct proporțional cu distanța până la producător!

Chiar ți se pare revoltător că Lavazza – o marcă italiană – este mai ieftină în Italia decât în România? Chiar ți se pare ciudat că uleiul de măsline produs în Italia este mai ieftin în Italia?

Acum, că am lămurit, ne potolim cu astfel de comparații?

3 Comentarii

Mihai S. a scris

Ramane benzina ROMANEASCA la 5.10Lei (1.17Euro) in Austria, unde trebuie si dusa, versus 5.50-5.70 in Romania.
Restul… inca ma bucur ca Olandezii au descoperit procesul industrial prin care gustul se poate baga inapoi in legumele produse industrial si am ce manca iarna, indiferent daca presedintelui i se mai scoala sa-mi recomande sa n-o fac, cum a incercat Basescu sa-i pedepseasca pe olandezi ca ne-au trantit usa Schengen in nas… macar de-l palea ideea mai la ceas de vara :D

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter