Chestii amuzante din învățământul românesc

Tocmai ascultam la radio că modul de admitere la liceu se va schimba. Iar. Adică într-un final si-au dat seama că loteria diplomelor nu e chiar eficientă. În zece ani s-a schimbat modul de admitere de vreo 3-4 ori (poate chiar mai mult), deoarece au ajuns mai marii din minister la concluzia că varianta „ești bun, intri la ce liceu vrei” nu este cea mai fericită, așa că au început repartizări computerizate și alte căcaturi d-astea.

Pe vremea mea (asta mă face cam bătrân, nu?), unul dintre cele mai bune licee din Constanța era Mircea cel Bătrân. Voiai să ajungi la liceul ăla? Învățai ca maniacul, dădeai examen de admitere la 2-3 materii și erai acolo. Dacă supraviețuiai sau nu, ținea doar de tine, elevul.

Acum, dai examen de capacitate. Se adună media din școala generală. Și te repartizează o glumă de calculici (cu Windows piratat :w00t: ). Nu contează că tu vrei să ajungi la mate-info și în generală erai praf la română și biologie, pentru că deja îți ia altu’ locul. Care fie a tocit de a rupt în toată școala, fie mămica știe cu cine să se f*tă :D

Mi se pare mie sau învățământul românesc, atât de lăudat în alte țări, chiar încurajează mediocritatea? Dacă un elev este atras de matematică, de exemplu, el trebuie să învețe și restul materiei (chiar dacă nu îi va fi prea mult de folos). Altfel nu îi mai ia taică-su bicicletă, nu-l mai duce maică-sa la McDonalds iar bunica nu-i mai dă bani de șaorma ( :w00t: :naughty: ).
Eu cred că se va mai schimba de câteva ori modul de admitere în următorii ani. Și programa cică va suferi ceva schimbări. Poate vor începe să îi învețe pe copii și chestii utile într-un mod plăcut, care să-i atragă. În caz contrar, vom afla de ce trebuie să plătim pensie privată: pentru că generațiile următoare se apropie de personajele din Idiocracy. Iar asta nu e bine…

3 Comentarii

BlackNight a scris

Evident că este încurajată mediocritatea! Dacă lipsești că să te pregătești pentru concurs, olimpiadă, etc (așa cum teoretic ai dreptul), s-ar putea să te trezești privit precum chiulangiul clasei. Eventual te mai trezești și cu o replică de genul „da’ cu ce te ajută la bac concursul ăla?”.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter