Mediul rural și campaniile electorale (sau Eu cu cine votez?)

Hai să vorbim puțin despre politică :D :naughty:

Nicușor Constantinescu face keyword spam în următorul video:

Eu n-am auzit niciodată de atâtea (cinci) ori într-o perioadă atât de scurtă cuvintele „mediul rural” :| Initial am crezut că este un colaj video cu secvențe adunate și puse la mișto. Ei bine… Nu-i așa. După ce auzi de atâtea ori de începi să crezi că începe să le sară CD-ul piticilor din capul tău, vine și finalul apoteotic:

Votează Președinte al Consiliului Județean Constanța

Constantinescu Nicușor-Daniel

După umila mea părere, din trei nume ce le deține, le putea amesteca în așa fel încât să nu sune la fel două cuvinte consecutive. Pe lângă asta, raportându-ne la dimensiuni, numele de Nicușor este hilar :D

Marius Pricopie încearcă să apară cu un spot cu efecte sonore și de imagine cel puțin ciudate (și aș putea să spun că și inutile):

Prima dată când l-am văzut am făcut o față de genul o.O După care am bufnit în râs.

Continuăm cu prietenul „blogărilor”, membru al comunității bloggerilor (uh… de când există așa ceva? :| ), Victor Manea. Sau elefantul, cum îi place să i se spună.

Tot dl. Manea are un site un pic cam… jenant, vizibil făcut cu câteva luni înainte de campanie, PENTRU campanie. Nu comentez pentru că iar primesc un soi de amenințări de la aplaudacii dânsului…

Din păcate nu găsesc filme și cu Mazăre și nici nu am auzit de restul de candidați (asta să nu spună careva că am ceva cu vreun anume candidat; îmi place politica doar ca amuzament).

Dar hai să-ți spun de ce va ieși tot Mazăre primar:

  • înainte de a fi ales primar, Mazăre s-a apucat să văruiască un bloc, mai să schimbe un bec, mai să dea un litru de ulei la bătrâni. Actualii candidați doar PROMIT.
  • înainte de campanie, s-a apucat să-și facă un fel de brand awarnes, astfel încât 75% din Constanța îl cunoștea și chiar îl simpatiza
  • după ce a fost ales, pe lângă ce băga în buzunar, actualul primar nu a renunțat la obiceiurile precedente: a continuat cu văruitul unor blocuri (din zone strategice), cu iluminatul public (timp de 17 ani eu am avut un singur stâlp de iluminat în tot cartierul care mergea din an în Paște; acum am vreo 2 doar în fața blocului). De asemenea a continuat cu darurile pentru pensionari.

Promisiunile că va fi mai bine sau că vom avea net gratuit sunt de prisos. Deja nu mai pune nimeni botu’ la gogoși electorale. Pensionarilor pur și simplu nu le pasă că Mazăre a furat de a rupt sau că noi, constănțenii vom plăti 50 ani datoriile adunate în cei opt ani. Pensionarilor în schimb le pasă că Mazăre le dă o sticlă de ulei. Pentru că în momentul când ai 500 lei din care trebuie să trăiești o lună, plătind întreținere și medicamente, vei vedea ce mult poate însemna o sticlă de ulei și un pui (care probabil îi va ajunge o lună). Domnii candidați nu văd asta, nu înțeleg „potențialul” electoral al bătrânilor, ei axându-se pe tineri și promisiunile făcute acestora.

Îl vezi pe Mazăre că dă un litru de ulei și un pui? Dă-le și tu DOI litri de ulei, și DOI pui. În timpul ăsta începi să-i vrăjești și pe tineri cu promisiuni iar dacă vei ajunge unde țintești nu te așeza liniștit în fotoliu pentru următorii trei ani jumate. Campaniile electorale ar trebui începute cu mult timp înainte, dar nu oficial. Cum am primit acum juma’ de an un pliant care nu spunea nimic, se putea face altceva. Eu decid viitorul? My ass!
Pe mine nici nu mă avantajează nici nu mă dezavantajează un anume primar. Chiar nu îmi pasă cine va ieși (de fapt nici nu mă voi duce la vot) pentru că știu că oricine ar fi va fura ce a mai rămas.

Lipsesc campaniile publicitare adevărate. Pentru că o campanie electorală este fix ca o campanie publicitară, încearcă să te convingă că acel produs (în cazul nostru candidat) este potrivit pentru nevoile tale. Iar lupta Mazăre vs. Restul se aseamănă foarte mult cu reclamele la produsele consacrate vs produsele noi pe piață.

Vrei să câștigi? Oferă mostre, fă un mic preview la capcitățile tale de conducere! Sau ți-ar fi frică să investești inutil într-o campanie ce n-o vei căștiga? Nu-i problemă, îți faci brand awarness pentru următoarea campanie… Dar deh, unde nu-i cap, vai de candidați :D

Update:

Iaca și o piesă pentru politicieni:


6 Comentarii

stefan alexandru a scris

Vai … dar nu cred ca am mentionat ca sambata sau duminca, trageam un pui de somn dupamiaza. Cand suna telefonul sa imi zica nu stiu ce de victor manea. De ce n-am apucat sa o bag pe tanti de la telefon in pizda massi si partidul si pe victor manea. Sa ma trezeasca pe mine din somn sa ma puna la punct. Am facut-o praf. :D Si m-am simtit grozav.

mitica a scris

Da frate … ala cu mediul rural … SEO pe fata … :))) vai ce penibile sunt toate … bai astia nu vad filmuletele inainte sa fie distrubuite pe media. Dar Manea … wow …. cata arta, cat simbolism … sunetul ireprosabil … daca ar citi Dl. Manea postul asta (in afara faptului ca ion ar avea probleme mari de tot) as avea urmatorul mesaj sa transmit: „poate dvs stati in jungla” si daca sloganul leste „pune punct” … de ce spune-ti „pune la punct” ? e un joc de cuvinte sau care e faza. Sfatul meu … platiti pe cineva capabil sa creeze materiale electorale in concordanta cu anul 2008. Alea sunt penibile.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter