În urmă cu vreo două decenii, cele mai tari gadget-uri ce le putea avea un puști de 12-13 ani erau ori niște jocuri făcute de ruși ori ceasurile de mână. Care mai de care mai spectaculos. Atunci găseai ceasurile întinse în nou-apărutele bazaruri – precursoarele mall-urilor din ziua de azi – în care micii întreprinzători ai anilor ’90 aduceau marfă de la turci.
Prin urmare, m-am bucurat când am văzut că se găsește acest model de Casio la un preț infim. Evident, nici colecționarul și nici nostalgicul din mine nu au putut spune un „nu” hotărât unui ceas cu cronometru, dată și luminiță!
Aparent este un ceas atât de bun eficient încât ține bateria vreo șapte ani și este suficient de precis ca teroriștii să-l folosească în programarea bombelor. Nu este atât de bun din moment ce are o precizie de ±6 minute/an.
Din păcate însă, am omis un mic amănunt: în ultimii douăj’ de ani mi-au crescut inclusiv mâinile. Așa că „îmi vine” la limită: dacă ar fi fost cureaua cu vreo 2-3mm mai scurtă nu mi-ar fi venit altfel decât în buzunar.
mda, ai nostalgii, toti avem, n-am timp de prostiile astea, ma duc sa vad ce-i pe link-ul pus spre wiki, pare mai interesant