Apple și controlul strict al partenerilor

Apple și controlul strict al partenerilor ©

Radu este foarte revoltat de ecosistemul închis al Apple și cum sunt ei răi că nu-i lasă pe toți să dezvolte pe platforma lor. Inițial am vrut să las un comentariu, dar s-a strâns prea mult text și am zis că e mai bine să scriu pe blog și să detaliez. Așadar:

Adică n-ai voie să spui în descrierea aplicației ceva de genul “aplicația oficială a băncii noastre, acum pe iOS și Android”, ca nu te primesc în AppStore.

De ce ai preciza în descrierea aplicației – descriere vizibilă strict în appstore-ul Apple – detalii despre alte aplicații ce rulează pe alte platforme?

Pentru producția de orice altceva […], trebuie să te înrolezi în programul lor de dezvoltare/producție

Ce se întâmplă cu cablurile se întâmplă cu cartușele pentru imprimante, diferența fiind că, la imprimante, doar producătorul are drepturi depline (Ah, că găsești cartușe compatibile cu imprimanta de o ai tu? Sunt rezultatul operațiunilor de reverse engineering, altfel nu ai pierde garanția dacă le-ai folosi!)

De ce-i (mai) bine așa?

Până la urmă, toate regulile astea au ca scop secundar stabilitatea platformei (scopul primar fiind venituri extra de la dezvoltatori). Ia caută tu toate știrile cu iPhone-uri ce au luat foc sau au explodat și vei vedea cum în toate se ajunge la concluzia că vina o poartă dispozitivele contrafăcute.

Am un iPhone de aproape patru ani; în același interval am ajuns la al doilea Android în casă și cred că s-au strâns vreo zece în cercul de prieteni. Toate (fără excepție) se blochează frecvent. Vorbim de producători diferiți și de versiuni diferite de Android, cu aplicații publicate într-un magazin oficial cu reguli ceva mai puțin drastice.

Sigur, sunt lucruri care mă deranjează în tot acest ecosistem foarte închis, dar cu timpul Apple „inovează” (vorba vine, de fapt se inspiră din chestiile ce apar în Android și le adaptează platformei proprii)

Parcă eram hater?

Îmi displace OSX Mac OS, dar este posibil ca un Mac să-și merite banii, având în vedere că îl avem de aproape șase ani (îi face în iulie-august) iar singurele probleme au fost încărcătorul și bateria (tind să cred că ori încărcătorul a stricat bateria ori invers)

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter