Despre Hype

Despre Hype ©

Cartea de o citesc acum – The Lean Startup – are parte de un hype exagerat cam peste tot unde se poate. Sunt conferințe și tot felul de materiale derivate din ea, are rating-uri foarte bune dar, așa cum m-am așteptat, este o porcărie sinistră.

În acest moment am citit 30% din ea și am înțeles că autorul a pus umărul la realizarea unei aplicații mediocre, despre care se discută că ar merge exagerat de greoi sau că ar fi spyware. A avut grijă să menționeze imvu cam de două-trei ori pe majoritatea paginilor.

Ideea e simplă: livrezi progresiv și crești după nevoi. Altfel spus, ai sprinturi (ca în Agile, doar că până acum parcă nu s-a menționat deloc Agile)  după care ajustezi în funcție de feedback-ul primit și nu îți cumperi din prima un data center, pentru că e posibil (ba chiar foarte probabil!) să nu ai dintr-o dată milioane de utilizatori și s-ar putea ca un VPS ieftin să fie arhi-suficient.

Eh, ideile astea două sunt lungite incredibil de mult în mai mult de trei sute de pagini. Probabil nimeni n-ar fi cumpărat un cartonaș, nu? :D

Comparativ, cartea Getting Real tratează (printre altele) și aceste subiecte în două capitole: aici și aici.

Despre Hype

Așa cum am zis la început, cartea are parte de un hype extraordinar. De fapt, din când în când, mai apare câte un personaj ce are parte de un hype menit să vândă materialele, indiferent de calitatea acestora. S-a întâmplat cu Kiyosaki, Ferris sau Covey, se întâmplă și cu Eric Ries.

Și ai fi tentat să crezi că se întâmplă doar în industria cărților…

Câte filme proaste ai văzut doar pentru că au avut parte de o reclamă agresivă (și review pozitive)? The Amazing Spiderman, Sunshine, Hobbit sau Hunger Games sunt primele care îmi vin în cap.

Câte dispozitive supra-apreciate ai ținut în mână? Câți Androizi ce se blochează? Câte TV-uri cu ecrane glossy?

Câte haine oribile n-au ajuns la modă? Serios acum, pantalonii cu turul până la genunchi, cizmele purtate vara sau ciorapii negri purtați pe sub fustă? Toate sunt hidoase!

E despre bani, până la urmă!

Toată lumea are de câștigat de pe urma acestor hype-uri. Toată lumea care contează, evident: cel ce produce materialul, cel ce publică și cel ce promovează, toți au de câștigat de pe urma unui produs despre care se discută peste tot.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter