Abația

Abația

Acum câteva luni am citit la Arhi și la Eftimie despre Abația: un SF românesc, scris cum trebuie. Nu pot compara cu alte SF-uri românești, pentru că n-am citit altele, nu pot compara nici cu alte SF-uri internaționale, deoarece în afară de Asimov și puțin Arthur C. Clarke nu îmi aduc aminte să fi citit, dar pot spune că acțiunea e bună. Foarte bună, chiar.

Am devorat săptămâna asta primele două volume, săptămâna viitoare urmând și ultimul volum. Deh, dacă n-am citit când am fost puști și aveam o grămadă de timp liber, citesc acum, pe apucate…

Despre ce este vorba? Pe scurt, seamănă un pic cu psihoistoria lui Hari Seldon, care la prima vedere a fost inventată pentru a salva imperiul dar, de fapt, scopul este un pic ascuns. Povestea are de toate: clone, călătorii interplanetare, bătălii în spațiu, comunicații telepatice, luptători ce se mișcă atât de repede încât nu pot fi văzuți șamd.

Din fericire, acțiunea este mult mai fixată în timp (primele două cărți se desfășoară pe o perioadă mică, 20 ani) comparativ cu Fundația (care se desfășoară pe câteva mii de ani), ceea ce înseamnă că s-ar putea face un film bun. Din păcate, autorul e român, ceea ce înseamnă că nimeni nu va face un film bun după el.

Variantele electronice se găsesc atât în Google Play cât și în iTunes Store.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter