Mi-e frică de medici și de zugravi

Mi-e frică de medici și de zugravi ©

N-aș putea spune că sunt îngrozit de foarte multe lucruri, cred că în titlu am înșirat jumătate din ele. Dar și alea care sunt… mă marchează.

Nu mi-au plăcut medicii niciodată. Poate pentru că și pentru la mine se aplică „cei șapte ani din spitale”, nu de acasă, căci primii ani i-am petrecut de la un spital la altul, de la un medic la altul și tot așa. Dacă s-ar fi făcut vreo enciclopedie ilustrată în anii ’80, majoritatea pozelor ar fi fost cu mine…

A doua mea temere este dată de meseriași. Zugravi, mai exact. Am plătit un nene să-mi facă dormitorul acum ceva timp: ușa (montată de el) scârțâie iar tocul se mișcă (!!!), pereții sunt strâmbi, parchetul scârțâie și are valuri etc etc. În plus, mai am și tot felul de povești mai mult sau mai puțin horror de la prieteni și cunoscuți: de la amânat lucrarea cu lunilie până la abandonul în mijlocul lucrării. M-a marcat atât de mult experiența încât am decis să pun singur gresia, să fac singur o cameră și tot așa.

Problema este că ar mai fi câteva părți din casă care au scăpat mistriei și șpaclului, și mi-e groază. Mi-e groază, că a rămas bucătăria și baia, care sunt cele mai nasoale: faianță și gresie cât cuprinde! Cu mobila să zicem că o rezolvăm repede, dar cu părțile sensibile? (faianță, instalații sanitare, instalații electrice)

Iar acum sunt într-o dilemă cât mine de mare (iar eu sunt mare!): să mă apuc să fac eu toate astea la un nivel mediocru (chiar dacă am spus de două ori că nu mai fac asta niciodată) sau să găsesc un zugrav care lucrează ca un profesionist dar face treaba la fel de mediocru?

Decizii, decizii…

9 Comentarii

Ionuț Staicu a scris

Păi or avea ei prețuri peste medie, doar că eu nu știu care-i media :)

Ultimul mi-a cerut vreo 1000 lei pentru cameră de 4×4: curățat tapet, îndreptat pereții, văruit. A durat vreo două săptămâni; venea o dată la 2-3 zile și după vreo 3-4h de lucru se vedea cum îl apucă lehamitea și abia își mai târa picioarele…

Cealaltă cameră, 4×5, am făcut-o singur: în prima zi am curățat tapetul, a doua zi am dat jos tencuiala umflată/am șmirgheluit tencuiala ce stătea țeapănă, a treia zi am tras cabluri și am dat cu glet, a patra zi glet de finisare, a cincea zi văruit, a șasea zi am văruit a doua oară și pus parchetul. A șaptea zi m-am odihnit, ca orice zeu care se respectă :w00t:

Parcă n-aș vrea să fac la fel cu baia sau bucătăria (una să o facă un meseriaș, a doua să o fac eu, că nu mi-a plăcut ce a făcut meseriașul), pentru că sunt și instalații sanitare de (re)făcut. O parte sunt de plumb (au 40 ani!) o parte sunt din ppr, o parte sunt din pexal etc. Dacă la instalația electrică nu am probleme să o fac singur, la sanitare situația e un pic mai specială. În plus, nici n-am sculele necesare (pentru ppr, de exemplu, trebuie o chestie mai deosebită…)

Ionuț Staicu a scris

N-oi cunoaște eu prea mulți oameni, dar TOȚI cei pe care-i cunosc și au renovat au povești asemănătoare. Ba chiar aș putea spune că nu știu vreunul mulțumit de ce a ieșit…

Ori avem noi, clienții, așteptări prea mari ori ei, meseriașii, chiar livrează marfă proastă.

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter