Foamea antreprenorului e generatoare de criză

Foamea antreprenorului e generatoare de criză ©

Am mai zis de câteva zeci de ori: îmi fac cumpărăturile aproape exclusiv în piața din cartier. Nu or fi ei producători, dar au prețuri rezonabile, produse bune, în zilele pare dau și bon fiscal etc.

Eh, pe lângă piață au apărut niște tarabe. Întâi una, apoi a doua, a treia, acum sunt vreo douăzeci, la toate se vând aceleași produse, la același preț. Cum or gândi acești afaceriști este peste puterile mele de înțelegere: hei, uite, mai sunt doar zece magazine care vând fix aceleași produse în aceiași 250m², sigur e o idee bună să deschid și eu un magazin identic cu restul! Nu are cum să nu meargă! În fine…

Noi mergem în piață zilnic să luăm fructe și, ocazional legume. Avem o anume tarabă de unde luăm, ne cunoaște vânzătoarea (cât de mult ar putea să cunoască un vânzător un client fidel; adică ne salutăm inclusiv când trecem pe acolo fără să cumpărăm nimic). La taraba asta este tot timpul coadă, este tot timpul aglomerat. La restul? Vânt și pustietate.

Ei bine, dramă, horor și teroare: tanti asta a intrat în concediu și taraba a fost închisă o săptămână. Evident, am mers la ceilalți. Ăștia? Ne cunoșteau și ei. Eram ăia care cumpără de la Maricica mereu. Iar ei erau bucuroși că ne aveau de clienți.

Atât de bucuroși că am cerut două kg de cartofi și mi-au pus un kilogram și jumătate și, cu o față extrem de tâmpă, întreabă „rămâne așa?”. Păi rămâne, nu vreau să ajungi obosită acasă de la încasat prea mulți bani…

După două zile mă apuc să fac cartofii: un sfert direct la gunoi (moi, unii aveau ceva forme noi de viață), un sfert erau buni. Jumătate erau și ei un pic găunoși, dar se putea salva cam jumătate din ei.

Cumva, omul în disperarea lui de a încasa trei lei, a preferat să-mi vândă marfă proastă în speranța că… o să mă duc să cumpăr iar de la el? Cum? De ce?

La asta e bună o criză financiară: avem și mai mulți oameni de învinuit pentru ceva ce nu ne merge nouă. Că nu, nu suntem noi de vină. E criza!

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter