Mai mult timp!

Cred că am mai zis-o: dacă ar fi să regret ceva din copilărie este că n-am petrecut mai mult timp citind cărți. Încerc timid să recuperez și să strâng câteva cărți pentru a le lăsa moștenire, dar, având în vedere că istoria are prostul obicei de a se repeta, probabil și cărțile mele vor fi donate fără a fi citite, la fel cum și cel puțin jumătate din cărțile primite de mine au fost donate.

În fine, anul ăsta mi-am propus câteva lucruri, printre care și cititul unei cărți/lună. Poate că nu am terminat ce mi-am propus (i.e. Slack), dar am ajuns să citesc/ascult… peste treizeci de cărți! Ceea ce mă încântă foarte mult este că majoritatea sunt non-tehnice.

Revenind la regret: nu e chiar un regret per se, pentru că nu pot spune că am pierdut vremea și am tăiat fruze la câini. Am citit cărți tehnice, am învățat tot felul de chestii. Doar că nu prea am citit beletristică. Iar acum recuperez în pași mărunți, deoarece timpul este oricum numai nelimitat nu; trebuie să mă implic într-o mulțime de alte activități (atât personale cât și profesionale).

Așadar, când am timp să citesc? Păi… să zicem că nu am nevoie nici de wifi și nici de telefon în anumite momente ale zilei.

12138306_10153654233863523_5572605656463319171_o

Un Comentariu

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter