Cât durează un back-up?

Cam atât durează să faci o imagine unui SSD:

2015-10-31@12_22

zece minute. Și pornește automat, se desfășoară automat, eu nu interacționez în nici un fel cu aplicația.

2015-10-31@43_00

Backup incremental, făcut zilnic, mă scapă de orice bătaie de cap. Da, îmi ocupă aproape 1TB acest back-up, dar mă scapă de orice bătaie de cap. Fac restore la tot sistemul de operare în câteva minute.

Cu toate astea, sunt o mulțime de utilizatori care consideră că lor nu li se poate întâmpla nimic grav, ei nu pot pierde date, lor nu li se oprește curentul niciodată.

Doar că li se întâmplă. Și plâng. Și vor să recupereze date, că erau date importante.

Și asta pentru ce? Pentru 400 lei cât costă un HDD de 2TB? Păi ce să zic… Nasol.

12 Comentarii

Ionuț Staicu a scris

Problema cu RAID este că ai nevoie și de un controller bun. Șansele de a găsi așa ceva pe o placă de bază trag puternic spre zero, iar un controller dedicat costă prea mult (peste 1000 lei).

În plus, mai luăm în considerare și scopul backup-ului. Imaginea discului – în cazul meu – nu reprezintă date importante ca valoare; toată informația ajunge și pe crashplan. Singurul scop al imaginii este o recuperare extrem de rapidă dacă este nevoie (și în câțiva ani de când fac asta a fost nevoie o singură dată)

Șansele de a-mi pica discul principal ȘI discul de backup sunt rezonabil de mici; îmi asum acest risc :)

Bilen a scris

Intr-adevar back-up-ul este foarte important. Faceam si inainte cu un hdd extern dar de curand mi-am achizitionat un NAS de la Western Digital: WD My Cloud de 3TB care pe langa faptul ca imi stocheaza toate resursele de care un designer are nevoie, fisierele sursa ale muncii mele pe care le pastrez inca de prin 2006, pozele familiei, muzica, filme, seriale etc se sincronizeaza automat cu aplicatia nativa a sistemului Time Machine si face backup zilnic fara ca eu sa apas un singur click. A si fisierele le pot accesa de pe orice calculator, am facut port forwarding si fie ca sunt la munca, in vacanta, in Romania sau mai stiu eu unde bag ip-ul de acasa si am acces la tot ce e pe disk.

Apoi am legat hdd-ul extern prin usb la WD My Cloud si saptamanal fac backup la backup. Tot automat.

Ionuț Staicu a scris

Foarte bine!

Deoarece totul se întâmplă automat îmi vine cu atât mai greu să înțeleg de ce se ezită.

Știu firme care nu au nici un fel de back-up. Au zeci de PC-uri în rețea dar nimeni nu se gândește să seteze un back-up între PC-uri (de exemplu, crash plan oferă asta gratuit).

Da, e ceva mai complicat de setat prima dată, dar comparativ cu recuperarea datelor de pe un disc defect (sau pierdut!) cred că s-ar putea spune că-i floare la ureche…

SagittariuS a scris

Clar o să te scot la o cafea bună în oraş şi să-mi explici la modu’ ELI5 cam ce-ar trebui să fac. Nu de alta da’ azi-noapte m-am trezit pe la 2-3 cu monitoru’ aprins şi ditamai mesaju’ de „HARD DISK BOOT FAILURE, INSERT SYSTEM DISK AND PRESS ENTER”, în condiţiile în care programasem jucăria să se culce.

Evident că mi-am băgat caru’ şi-am stins jucăria din buton după care m-am trântit la somn, numa’ că am visat că m-am ales cu un crypto-locker şi nu mai puteam să-mi recuperez chestiile. Rahat cu perje, să vezi ce mă chinuiam eu în vis să caut modalităţi de spart protecţia datelor criptate. :))

Ionuț Staicu a scris

Cu un cryptoware ești halit, orice backup ai avea.

Presupun că ai avea șanse să recuperezi parțial cu un backup nelimitat și incremental off site (gen crashplan), pentru că poți face restore la fișiere ce nu sunt afectate (dar vei pierde datele generate între ziua backup-ului și ziua curentă; dacă cryptoware are și o „perioadă de incubație” s-ar putea să fie destul de serioasă pierderea).

SagittariuS a scris

Am citit şi eu pe temă şi-am ajuns la aceeaşi concluzie. Mă gândeam la un back-up pe RAID0, dar să nu conectez RAID-ul decât când vreau să fac back-up (o dată la 2-3 zile sau maxim o săptămână) la tot, inclusiv o imagine la SSD. Dacă se poate o asemenea soluţie, evident, astfel încât şi dacă mă lipesc de un cryptoware, să nu-mi bulească şi RAID-ul.

În rest, mă gândeam la o soluţie gen crashplan, cu care să fac back-up zilnic (nu că am eu cine ştie ce date importante da’ pentru liniştea sufletească).

Bucur a scris

Eu am asa …
Un Desktop cu 2 HDD – nu RAID – Debian, conexiune SSH, configuratie OwnCloud, si apoi toate datele de back-up (incremental) si fisierele OwnCloud se duc pe discul 1 pentru ca mai apoi el singur sa copieze fisierele noi/schimbate pe diskul 2.
OwnCloud functioneaza de pe Windows/Linux/Android si asigura back-up in timp real cu folderele de pe statiile de lucru.
Serverele administrate isi lasa backup-urile tot pe acest Desktop.
Nu am incredere in nici un tert, ci doar in ceea ce pot face eu pentru mine.
In acest fel crapa un HDD, ramane celalalt cu back-up-urile de ieri.
La curent se vede … platesc vreo 10 lei mai mult pe luna ca sa las acest Desktop sa functioneze :D

Adaugă un comentariurăspuns pentru

Link-urile în context sunt binevenite. Comentariile fără nume/email valid sunt șterse.
PS: Comentariul NU este editabil.

Site-ul blog.iamntz.com utilizează cookie-uri. Continuarea navigării presupune acceptarea lor. Mai multe informații.

windows apple dropbox facebook twitter
windows apple dropbox facebook twitter