Espresso lung este cea mai mare abominație inventată de oamenii care vând cafea. Deh, clientul nostru, stăpânul nostru, nu?
Mergând pe aceeași idee, aștept să văd în meniul restaurantelor răcitură (sau piftie, cum e numită în unele zone ale țării) cu ciocolată, pizza caramel, friptură de vită bine făcută șamd.
Pentru că da, espresso lung este o porcărie, știi de ce? Modul în care se face espresso este următorul: apa trece printr-o anumită cantitate de cafea pentru o anumită durată de timp. Apa trebuie să aibă o anumită temperatură, o anumită presiune, durata aia de timp este destul de fixă iar cafeaua trebuie măcinată corespunzător.
Care sunt valorile? 90-96°C, 9-10bari, 20-25 secunde, 18-20g cafea.
Ce se întâmplă dacă se scade sub aceste valori? Iese un shot cu gust fad și se face risipă de cafea (under extracted coffee).
Ce se întâmplă dacă se trece de aceste valori? Păi exact inversul: iese o cafea over extracted: amară și/sau acidă. Coroborat cu faptul că vânzătorii se zgârcesc la cafeaua bună, iese o cafea exagerat de proastă.
Dacă vrei musai să bei o cafea mai lungă, ia un espresso dublu, nu lung. Sau o cafea la french press (care probabil nu va exista niciodată în alte locuri decât cafenelele adevărate)
Vecine, ia elucidează-mă şi pe mine, că tu eşti cunoscător. Noţiunea de espresso nu prea se bate cap în cap cu cea de lung? Nu de alta da’ din câte ştiu eu espresso e „scurt” by default, gen.
@Sarius: Un pic și nu prea. Problema este că un espresso și-așa lungit este lungit și mai mult.