Un accident ușor, ce-i drept: „victima” (cel lovit) se duce după cel(cea) care a provocat accidentul iar prima întrebare este: EȘTI OK? Mi se pare foarte tare calmul cu care acceptă situația: suntem noi ok, asta e cel mai important; asigurarea se va ocupa de restul. Dar cum reacționezi când se bagă unul în fața […]
Mi se pare extrem de stupid ca cei care ne salvează din situații de genul nu își asigură o minimă siguranță. MAI ALES că oamenii erau în misiune, unde te aștepți permanent la frâne bruște, curbe strânse, accelerări etc. Dar nu. Ei stau chill acolo și așteaptă un redesign interior. Din fericire, toate instrumentele sunt […]
Am mai spus pe aici, sunt adeptul centurii de siguranță. O pun chiar dacă stau în spate, chiar dacă mergem prin cartier sau pe străduțe liniștite. În afară de vreo problemă de sănătate nu văd vreun motiv serios pentru a nu purta centură. Mai sunt isteți care „sunt profesioniști” sau „conduc cu atenție” sau „sunt […]

Urât articolul asta. Mă rog, deznodământul e urât de tot. De fiecare dată când e un copil în mașina noastră, este în centuri, este regulă, toți știu că mașina nu pleacă altfel. Ba chiar insistăm ca și adulții să o poarte. Evident, și eu, când mă urc într-o altă mașină, îmi pun centura (chiar dacă […]
Acum câteva zile, un amic ceva mai neîndemânatic decât media, mă întreba: „la câtă cafea bei, nu ți se întâmplă să verși cana pe birou?”. Iar răspunsul meu a fost că mi s-a întâmplat de vreo trei ori să vărs o cană de ceva pe masă și de două ori cănile erau aproape goale. Deci […]

Zilele astea a apărut pe site-urile de știri un clip cu un accident, unde autopiltul Tesla a salvat lumea. Știrea e aici, dar am văzut că a apărut și pe alte site-uri, deci trebuie să însemne ceva. Doar că… nu. Accidentul ar fi putut fi evitat și de un șofer uman, pe o mașină cât […]
Am stabilit deja că am o anumită atitudine vis-a-vis de purtarea centurii de siguranță. Și am stabilit deja că amenda pentru nepurtarea centurii nu ar trebui să existe, că ar fi bine să lăsăm și evoluția să-și urmeze cursul… Dar, totodată, ar trebui să facem și cetățenii să conștientizeze riscurile la care se supun. Și […]
Eu sunt paranoic cu centura de siguranță. O pun în orice mașină m-aș urca, pe orice loc. Da, sunt ciudatul care își pune centură și dacă stă în spate, iar în autobuz stau mereu super stresat… Înțeleg că legea pentru obligativitatea purtării centurii a fost făcută în primul rând pentru a aduce bani la buget, […]
Comentarii Recente